De la 2.500 lei pe tonă înainte să înceapă conflictul din Iran, îngrășămintele au ajuns să coste în prezent aproape 4.000 de lei/tonă. Dilema fermierilor e simplă: dacă nu folosesc îngrășămintele, producția scade cu o treime. În ambele variante, prețurile cerealelor cresc. De o lună, fermierul Daniel Ciuhureanu din Galați așteaptă. Cele patru camioane cu 48 tone de azot și alte 48 de tone de îngrășăminte complexe nu se văd la orizont, deși ar fi trebuit să fie demult ajunse la ferma lui.
A plătit marfa la câteva zile de la începerea războiului din Iran – are nevoie de substanțe pentru a cultiva 250 de hectare cu porumb și floarea soarelui.
Îngrășămintele complexe îi trebuie când seamănă, azotul – câteva săptămâni mai târziu, după ce ies plantele, pentru a le feri de buruieni.
„Dacă nu-mi vin camioanele în două-trei săptămâni, va trebui să semăn fără îngrășământ, ceea ce înseamnă o producție mai mică cu cel puțin 30%”, explică Ciuhureanu pentru Europa Liberă.
De la comerciantul căruia i-a plătit marfa aude, zilnic, același răspuns: „Așteptăm vaporul, așteptăm vaporul”.
Îngrășămintele cu azot sau cele complexe (combinații de azot, fosfor și potasiu) pe care Ciuhureanu nu le-a primit, deși le-a plătit, au o trăsătură comună: în procesul de fabricare au nevoie de cantități mari de gaz metan.
Acesta este motivul pentru care marii producători se găsesc în zona Golfului Persic, unde se află și Iranul. Anual, peste 30 de milioane de tone de îngrășăminte sunt exportate de aici – e o cantitate care înseamnă aproximativ un sfert din producția globală.
De la începerea războiului, prețul gazului a crescut. Odată cu el, și cel al îngrășămintelor, deoarece prețul gazului metan reprezintă trei sferturi din costul de producție al îngrășămintelor azotoase.
„Pentru România, războiul are un efect indirect 100%”, explică pentru Europa Liberă Dragoș Ivan, director comercial SEEFCO, importator și distribuitor de îngrășăminte chimice în țările din Europa de Sud-Est.
Înaintea conflictului început pe 28 februarie, Iranul era supus unui embargou de către statele Uniunii Europene, dar putea vinde către alte destinații, precum India ori Pakistan.
„Astăzi, acele destinații caută alternative de achiziții din alte locuri, cum ar fi Egipt, care livra marfă constant către Europa, implicit România. Dacă ureea era 500 de dolari la poarta fabricii din Egipt pe 25 februarie, înaintea conflictului din Iran, după două săptămâni, a ajuns la 700. În prezent este 750 de dolari”, susține Dragoș Ivan.
„Importatorul european nici nu mai are curajul să pună mâna pe marfă pentru că știe că, la prețul ăsta, dacă mai adaugi prețul transportului, al manipulării îngrășămintelor, al taxelor, fermierul devine reticent. Efectul în România apare la trei-patru săptămâni, pentru că mai există stocuri mici, luate înainte de conflict”, mai spune Ivan.
Conform acestuia, dacă în ianuarie tona de îngrășăminte era 2.500 de lei, crescuse aproape de 3.000 înainte de conflict, iar astăzi prețul urcă în prezent spre 4.000 de lei/tona. Aproape dublu.
„Îngrășămintele se vând acum doar cu plata pe loc, vă dați seama în ce situație sunt fermierii români”, spune Ion Cioroianu, prim-vicepreședinte al Asociației Fermierilor Români, pentru Europa Liberă.
Din mijlocul lanului de grâu abia răsărit, unde a venit să vadă cum merge producția, fermierul Daniel Nica din Dâmbovița întărește spusele lui Cioroianu.
„Nu se mai găsesc îngrășăminte, s-au scumpit foarte mult. Bani cash, noi, agricultorii, nu avem. De la recoltat până primăvara, banii se consumă pe credite, leasinguri, semințe, motorina-i foarte scumpă”, spune Nica.
Pe cele 800 de hectare pe care le administrează, fermierul cultivă orz, grâu, rapiță, porumb și floarea soarelui.
„Voi avea nevoie de îngrășăminte pentru culturile de primăvară, se dau prin luna mai”, continuă el.
Ce se va întâmpla dacă nu-i va conveni prețul aproape dublu? „Nu dai, nu faci”, explică el, sec, binomul cauză-efect ce guvernează agricultura.
