Home Actualitate Războiul desenat de CSAT

Războiul desenat de CSAT

0

Statul român trebuie să fie pregătit pentru gestionarea riscurilor unui conflict armat de amploare, de lungă durată, în apropierea granițelor”, aceasta e una din concluziile ședinței Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Până de curând, liderii români insistau cu multe argumente că țara nu se află în pericol și totul e sub control. Nu e clar ce s-a schimbat între timp, fiindcă nici președintele Nicușor Dan, nici șefii instituțiilor de forță nu spun mare lucru. Nu există nicio analiză publică din care să se poată înțelege cât de riscantă poate deveni situația și dacă într-adevăr urmează o extindere imediată sau ulterioară a războiului din Ucraina spre frontierele României, spune Deutsche Welle într-un comentariu.

Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) vorbește despre un „conflict armat de amploare” și de „lungă durată” în apropierea granițelor, ceea ce poate însemna că pacea ruso-ucraineană pe care o negociază SUA și UE cu Rusia și Ucraina e ceva mai degrabă iluzoriu, decât realizabil în opinia Bucureștiului și că, în eventualitatea prelungirii conflictului, România ar putea deveni parte a războiului. Așa s-ar explica o altă concluzie, prin care CSAT precizează că România trebuie „să-și întărească reziliența națională”, altfel spus țarii i s-ar putea cere să reziste la anumite șocuri pentru care nu e încă suficient de pregătită. De aceea ar fi nevoie de „creşterea numărului de  militari activi și de rezerviști bine pregătiți”, de „creșterea capacității de luptă a Armatei”, de „accelerarea revitalizării industriei naționale de apărare”. Inamicul de care trebuie să se apere țara nu e pomenit în rezumatul făcut de Palatul Cotroceni după ședința CSAT, ca și cum nevoia de apărare, deși urgentă, ar fi abstractă. România se pregătește de război, dar încă nu se știe cum a fost înfrântă de Rusia în scrutinul din 24 noiembrie 2024. Influența Moscovei asupra prezidențialelor de anul trecut a fost confirmată de mai multe servicii europene în documente sau rapoarte consistente, doar România continuă să tacă, mai spune DW.

Ad

Exit mobile version