Război Vlad Voiculescu-Valeriu Gheorghiţă

Relaţiile între şeful comitetului care se ocupă de campania de vaccinare împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiţă, şi ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, sunt din ce în ce mai reci, după ce din partea politicianului au venit semnale că medicul militar va fi lăsat să aibă un rol decorativ, în timp ce deciziile esenţiale vor fi mutate la oamenii noului şef de la Sănătate, susţin surse politice pentru „Adevărul”.

Surse politice au precizat pentru „Adevărul” că dinspre USR-PLUS au început şicanele, fiind prezentat scenariul în care campania de comunicare privind vaccinarea împotriva COVID-19 ar putea trece la Ştefan Voinea, consilierul personal al ministrului Sănătăţii. „Ştefan Voinea, omul lui Voiculescu de la comunicare, pur şi simplu îl sfidează pe Gheorghiţă”, au declarat surse politice pentru „Adevărul”.

De asemenea, o altă mutarea care ar fi ţintită de echipa noului ministru al Sănătăţii este transferarea mai multor atribuţii de la Institutul Naţional de Sănătate Publică la un secretar de stat, în cazul în care Adriana Pistol (numită la şefia INSP de liberali şi susţinută şi de Valeriu Gheorghiţă) nu ar fi demisă din funcţie. Printre atribuţiile care ar putea fi transferate la un secretar de stat numit de Voiculescu ar fi cele legate de raportările privind pandemia: număr de cazuri, număr de vaccinări şi alte informaţii. Potrivit DC News, Valeriu Gheorghiţă a ameninţat şi cu demisia, dacă noua conducere a Ministerului Sănătăţii insistă cu schimbările, aspect precizat şi în discuţiile cu prim-ministrul Florin Cîţu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare