RĂZBOI DIPLOMATIC/ Olanda expulzează un ministru turc, Turcia închide ambasada și consulatul Olandei din Ankara

Autoritățile olandeze au expulzat-o sâmbătă noaptea pe Betul Sayan Kaya, ministrul turc pentru probleme sociale și familie, înapoi în Germania, a anunțat la primele ore ale zilei de duminică primarul orașului Rotterdam, citat de Reuters.

CITIȚI ȘI: RAZBOI DIPLOMATIC/ Ministrul turc al Familiei, oprit să intre în Consulatul de la Rotterdam; Ambasada şi Consulatul olandez la Ankara, închise

În fața consulatului Turciei din Rotterdam, poliția călare a dispersat câteva sute de manifestanți care cereau să o vadă pe Sayan Kaya. Aceasta a fost împiedicată să li se adreseze.

Ministrul, împreună cu mai mulți membri ai familiei, intrase în Olanda la bordul unui autoturism. Ea intenționa să participe duminică la un miting al turcilor din Olanda, pentru a promova modificările constituționale supuse unui referendum în data de 16 aprilie. Cetățenii turci, inclusiv cei de peste hotare, sunt chemați să voteze puteri sporite pentru președintele Turciei.

Olanda i-a interzis vineri aterizarea ministrului turc de externe, Mevlut Cavusoglu, pentru participarea la evenimentul electoral din Rotterdam. Cu câteva zile înainte, acesta fusese împiedicat să participe la o întâlnire cu conaționalii săi la Hamburg, în Germania, iar ulterior a renunțat și la participarea la un miting la Zurich, în Elveția.

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a criticat în termeni duri atât Germania, cât și Olanda pentru interdicțiile impuse șefului diplomației de la Ankara.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Kosovo a fost forțată de UE să renunțe la legea care expulza practic sârbii

    Presate de Uniunea Europeană, autoritățile din Kosovo au indicat...

    Iranul a atacat bănci Citibank din Golf

    Gardienii Revoluției din Iran au atacat cu drone sucursale...

    Manifestanți nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat sediul Partidului Comunist din nordul țării

    Manifestanții nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat astăzi...

    Mercosur lovește mierea românească

    Apicultorii români solicită măsuri urgente pentru sprijinirea familiilor de...

    Articole relationate

    Categorii populare