Răsturnare de situație în cazul româncei de 15 ani care pretindea că ar fi fost răpită, sechestrată și violată la Viena

Răsturnare de situație în cazul româncei de 15 ani care pretindea că ar fi fost răpită, sechestrată, violată și bătută de un cetățean austriac originar din România. Sâmbătă, Poliția Austriacă l-a pus în libertate pe cetățeanul austriac în vârstă de 25 de ani, acuzat inițial de lipsire de libertate și abuz sexual asupra minorei de 15 ani, cetățean român.

Cercetările au stabilit că minora s-a aflat de bună voie la adresa, aceasta recunoscând că tot ceea ce a declarat inițial, nu corespunde realității. În prezent, minora este cercetată de Poliția Baden pentru înducerea în eroare a organelor de anchetă, fiind internată într-un centru de minori.

ȘTIREA INIȚIALĂ:

Un caz relativ asemănător cu cel de la Caracal s-a petrecut într-o localitate din sudul Vienei. O fată cu cetățenie română de 15 ani fusese sechestrată de peste o lună de zile de un cetățean austriac originar din România în vârstă de 25 de ani, se pare fostul ei iubit. Conform relatărilor presei austriece vineri în jurul orei 11.30 ea a reușit să pună mână pe un telefon mobil și să sune la numărul de urgență al Poliției. Vineri noaptea a fost eliberată.

Cazul a avut loc la Baden, localitate situată la circa 30 km în sudul Vienei.  În prezent este cazată într-un centru de protecție a femeilor abuzate.

Conform presei austriece ar fi fost abuzată sexual și bătută având multiple hematoame.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE a suspendat finanțarea pentru Serbia

    Uniunea Europeană a suspendat finanțarea către Serbia din cauza...

    Trump anunță reducerea trupelor americane din Germania

    Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat miercuri că...

    Trump: Ucraina a fost învinsă militar

    Ucraina a fost învinsă militar, a declarat președintele american...

    Bolo ar vrea să racoleze parlamentari pentru un guvern minoritar

    Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, la TVR, întrebat...

    Bolo il amenință pe Nicușor cu candidatura la prezidențiale

    Premierul Ilie Bolojan a afirmat, miercuri seară, că va...

    DOCUMENT EXPLOZIV DECLASIFICAT PARȚIAL DESPRE SAFE: Riscuri pentru România și probleme penale

    — DOCUMENT DE LUCRU INSTITUȚIONAL — DIFUZARE CONTROLATĂ — ████████████████████████████████████ ████████████████████████████ NR....

    Primele previziuni privind alegerile intermediare americane din toamnă

    Jumătate dintre alegătorii americani intenționează să voteze pentru candidații...

    Articole relationate

    Categorii populare