Rareș Bogdan: Țoiu și calul troian al lui Macron

Propunerea președintelui Macron privind extinderea umbrelei nucleare a Franței asupra aliaților nu a făcut lumea mai sigură, ci a introdus un element de zâzanie exact între aliați. Exact când cetățenii așteaptă de la decidenții lumii civilizate soluții și certitudini privind siguranța copiilor lor, unul dintre acești decidenți trimite o ofertă partenerilor fără să realizeze că aceasta s-ar putea transforma ușor în cal troian. Mă gândesc ce a făcut Putin când a auzit ideea: și-a frecat palmele și a tras de firele care merg către dezbinarea inamicilor. Ca și când nu erau destule teme în dezacord, mai trebuia adusă una, exact în materie de securitate, afirmă europarlamentarul PNL/PPE Rareș Bogdan.

CE MAI SUSȚINE RARES BOGDAN:

Sigur că intențiile președintelui Franței nu sunt rele! Contractele de achiziții pentru industria de armament franceză ar mai fi atenuat din căderea în popularitate/încredere. În plus, i-ar mai fi șters din senzația că în materie de conflict/arme/geopolitică, Franța e din categoria „B” – să afle și alții ce înseamnă o lume care se dezvoltă cu două viteze, viteze asumate, reglementate, pentru a ști ce e în inima românilor!

Ce nu pricep este șovăiala doamnei Țoiu în a rosti, fără să clipească, faptul că România are deja o umbrelă de securitate. Ca șef la Ministerul de Externe, știi pe de rost că există o triadă formată din piloni strategici: apartenența la NATO, apartenența la Uniunea Europeană și Parteneriatul Strategic cu SUA. Acest concept ghidează interesele și dezvoltarea României. Este Biblia doamnei.

Nu o acuz de iresponsabilitate sau lipsă de profesionalism. Cred că s-a pierdut cu firea. Se întâmplă. Sunt convins că știe că de la intrarea în NATO și semnarea Parteneriatului Strategic cu SUA, România a dobândit cel mai înalt nivel de securitate din istoria sa. Și fără îndoială, a realizat că Franța, legând extinderea umbrelei nucleare de folosirea aeronavelor franceze, apoi aeronave de generația a 6-a, ceea ce germanii se pare că nici nu vor să audă, dorește să devină primus inter pares. Tot doamna Țoiu știe că România va cumpăra F35, ceea ce pentru Paris este de neimaginat. Dar Parisul înseamnă și Renew, deci …complicat. Vrea Renew să desființeze NATO? Că asta ar însemna înlocuirea unui sistem care funcționează cu altul, unde se nasc discuții lungi legate de achiziții.

Normal că Italia a refuzat! Italia are pe teritoriu arme nucleare americane. De ce să își schimbe arhitectura de securitate? Americanii au girat/validat/investit enorm în arhitectura de securitate a Europei, ce sens are să-i sfidezi? Numai deoarece nu te-a informat Trump ce urmează cu Iranul? Suntem la grădiniță?

În plus, despre ce descurajare nucleară vorbim, când Parisul are 300 de focoase nucleare, iar Rusia 5500?

Hot this week

Topics

Mai mult

    Arabia Saudită cu sprijinul europenilor folosește canale confidențiale de negociere cu Iranul

    Arabia Saudită a intensificat contactele directe cu Iranul pentru...

    „Rezistenții” din presă in transă: Nicușor Pesedan

    Nicușor Dan a vorbit mai devreme cu argumentele Liei...

    Cascadorii râsului: Consulul din Dubai și purtătorul de cuvânt al MAE

    „Nu aveţi a vă teme de absolut nimic. Bucuraţi-vă...

    Kurzii nu vor să participe la războiul Americii cu Iranul

    Opoziția kurdă nu intenționează să se angajeze într-un conflict...

    Presa ucraineană publică un document al UE care amână aderarea Kievului

    Uniunea Europeană refuză să permită aderarea Ucrainei în 2027,...

    Secretarul general al ONU: Situația din Orientul Mijlociu poate scăpa de sub control

    Secretarul general al ONU, António Guterres, a declarat vineri...

    Articole relationate

    Categorii populare