spot_img
marți, 3 februarie, 2026
-3.5 C
București

Rareş Bogdan: PNL nu se opune creşterii salariului minim. Este absolut firesc să susţinem creşterea la 740 euro a salariului minim, dar dorim măsuri de compensare pentru capitalul privat

Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat luni că Partidul Naţional Liberal nu se opune creşterii salariului minim, el precizâmnd că este absolut firesc să susţină creşterea la 740 euro a salariului minim, dar doresc măsuri de compensare pentru capitalul privat. El a precizat că mediul privat propune ca ”una dintre măsuri să fie o deducere, o netaxarea de 300 lei din creşterea care se produce de 400 lei la salariul minim, de la 3300 la 3.700 lei, adică la 740 euro”. Potrivit prim-vicepreşedintelui PNL, măsuri de combatere a evaziunii fiscale din zona insolvenţei trebuie sporite şi vor veni măsuri extrem de clare care vor fi anunţate de ministrul Boloş şi preşedintele PNL Nicolae Ciucă”.

”Ca să anulăm orice fel de speculaţie care a apărut sau a fost împinsă în spaţiul public, Partidul Naţional Liberal nu se opune creşterii salariului minim.  Este absolut firesc să susţinem creşterea la 740 de euro a salariului minim”, a declarat Rareş Bogdan la Antena 3.

El a precizat că liberalii doresc măsuri de compensare pe care ”societăţile comerciale, angajatorii, capitaliştii români, capitalul privat românesc să le primească”, să le primeasca. 

Rareş Bogdan a precizat că mediul privat propune ca ”una dintre măsuri să fie o deducere, o netaxarea de 300 lei din creşterea care se produce de 400 lei la salariul minim, de la 3300 la 3.700 lei, adică la 740 euro”. 

”Este vorba de o discuţie care a avut loc cu partenerii sociali din zona patronatului. Pentru că au nevoie de predictibilitate, acesşti oameni trebuie să primească anumite facilităţi, pentru că trebuie să fie un echilibru între angajat şi angajator”, a mai explicat Rareş Bogdan. 

Potrivit prim-vicepreşedintelui PNL, măsuri de combatere a evaziunii fiscale din zona insolvenţei trebuie sporite şi vor veni măsuri extrem de clare care vor fi anunţate de ministrul Boloş şi preşedintele PNL Nicolae Ciucă”. 

”Această cheltuială, în cazul celor 300 de lei, este una care anual creează o scădere a încasărilor cu 300 de milioane, pe an, nu este o sună care să nu poată fi acoperită şi care să dezechilibreze bugetul”, a mai spus Rareş Bogdan. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Șeful CJ Caraș Severin, un habarnist deputat AUR și drumul morții

    În urma declarațiilor deputatului AUR Samuel Miclău, președintele Consiliului...

    După protestele din maghiarime, Kelemen Hunor cere Guvernului să reducă taxele locale

    Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat marţi că va...

    Ucrainienii ne-au distrus turismul din Deltă

    Operatorii din Delta Dunării reclamă faptul că numărul turiștilor...

    Deutsche Welle: Greșelile care îl înfundă pe Bolo

    Ilie Bolojan e primul șef de guvern liberal care...

    Creșterea TVA se dovedește un eșec de proporții

    Guvernul a câştigat 11 mili­arde de lei (2 mld....

    Șeful Poliției ucrainiene: Majoritatea ucrainienilor nu vor să se înroleze in Armată

    Majoritatea ucrainenilor care urmează să îndeplinească serviciul militar nu...

    Ungaria acuză manifestările „antimaghiare” din România: Evacuarea unui abate și FK Csíkszereda

    Manifestările antimaghiare sunt în continuare prezente în România atât...

    Ambasadorul britanic in Dâmbovița: Investiție într-un proiect energetic

    Ambasadorul Marii Britanii la București, Giles Portman, a declarat,...

    Articole relationate

    Categorii populare