Rareş Bogdan: PNL nu părăseşte guvernarea dar vom fi extrem de duri, începând de acum. Am fost mult prea cuminţi, vom deveni băieţi extrem de agresivi, de radicali

Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat luni, la intrarea în şedinţa coaliţiei, la sediul Guvernului, că PNL nu va ieşit de la guvernare dar ”vor fi extrem de duri, începând de acum şi trebuie să fie trataţi pe picior de egalitate, pentru că nu mai acceptă niciun fel de atac şi niciun fel de încercare de a izola PNL. ”Am fost mult prea cuminţi în coaliţie, vom deveni băieţi extrem de agresivi, extrem de duri şi extrem de radicali din coaliţie. S-a încheiat cu binele, s-a încheiat cu partea de răbdare, am lăsat prea mult capul plecat”, a mai spus acesta. ”Noi ştim să respectăm, dar trebuie să fim respectaţi”, a adăugat Rareş Bogdan.

Rareş Bogdan a declarat la intrarea în sediul Guvernului că nu există un curent în PNL privind ieşirea de la guvernare iar vocile critice din şedinţele conducerii erau ”exasperate de o relaţie tensionată cu PSD în teritoriu”. ”PNL nu părăseşte guvernarea, nu părăseşte corabia atunci când e greu, în plină furtună, ne-am asumat guvernarea în timpul pandemiei, ne-am asumat guvernarea în începutul războiului din Ucraina şi în vremurile extrem de complicate ale crizei energetice, nu avem niciun motiv să părăsim guvernarea, dar vom fi extrem de duri, începând de acum şi trebuie să fim trataţi pe picior de egalitate, pentru că nu mai acceptăm niciun fel de atac şi niciun fel de încercare de a izola PNL, sau de a pune la colţ primarii noştri, preşedinţii de CJ, sau reprezentanţii noştri din teritoriu”, a spus Rareş Bogdan.

El a arătat că ”liberalii nu părăsesc guvernarea pentru că sunt responsabili şi au o asumare clară în faţa românilor”.

”Dacă alţii vor să părăsească guvernarea, pot să o facă, noi vom guverna în continuare”, a completat prim-vicepreşedintele PNL.

”Suntem oameni cât se poate de raţionali, numai că aşa nu se mai poate, lucrurile nu mai merg ca până acum, s-a încheiat cu partea de răbdare, am lăsat prea mult capul plecat, am fost mult prea răbdători cu cei care în momentul în care au văzut că ne dorim foarte mult ca românii să nu sufere şi să guvernăm pentru România, înainte de orice, au crezut că este o formă de slăbiciune. (..) Am fost mult prea cuminţi în coaliţie, vom deveni băieţi extrem de agresivi, extrem de duri şi extrem de radicali din coaliţie. S-a încheiat cu binele”, a precizat Rareş Bogdan.

Prim-vicepreşedintele PNL a spus că atunci când vor fi atacaţi lideri precum Dan Motreanu, Emil Boc, Ilie Bolojan, Nicolae Ciucă, vor acţiona cu supramăsură”.

”În momentul în care va fi atacată Raluca Turcan, sau Cătălin Predoiu, sau Alina Gorghiu, sau Gheorghe Flutur sau Rareş Bogdan, nu vom mai tăcea şi ne vom lăsa gurile de foc să reacţioneze pe foc, în momentul în care se va întâmpla asta. Adică, noi ştim să respectăm, dar trebuie să fim respectaţi”, a afirmat Rareş Bogdan.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump a șters postarea in care se prezintă drept Isus și îl critică pe Papă

    O postare în care președintele american Donald Trump era...

    Meloni îl critică pe Trump după atacurile la Papă

    Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a numit comentariile președintelui american...

    Booking anunță că in urma unui atac informatic datele clienților au fost furate

    Platforma online de rezervări de cazare Booking.com și-a avertizat...

    Peter Magyar cere Kievului restabilirea drepturilor maghiarilor din Ucraina

    Restabilirea și respectarea drepturilor minorității etnice maghiare din Ucraina...

    Peter Magyar vrea să se întâlnească cu Putin

    Peter Magyar, liderul partidului Tisza din Ungaria, care a...

    Articole relationate

    Categorii populare