spot_img
duminică, 22 februarie, 2026
-2.1 C
București

Rareș Bogdan: Nu știu dacă Ursula von der Leyen a înțeles că această criză din industria auto este o amenințare serioasă la adresa viitorului economic al UE. Nu doar Germania, Franța, Spania, România sau Polonia suferă

Nu știu dacă Ursula von der Leyen a înțeles că această criză din industria auto este o amenințare serioasă la adresa viitorului economic al UE. Nu doar Germania, Franța, Spania, România sau Polonia suferă. Toate statele membre sunt afectate, prin lanțurile de aprovizionare și piața internă. Producătorii de componente mai au un pic și pun lacătul pe fabricile din UE. Iar dacă această industrie cade, nu văd bine viitorul economiei UE, afirmă europarlamentarul PNL/PPE Rareș Bogdan.

Tot la două săptămâni, câte un gigant anunță probleme și ori suspendă producția (de pildă Stellantis, care deține Citroën, Peugeot și Opel) ori caută să se relocheze. Bosch, cel mai mare furnizor global de piese, elimină 13.000 de posturi. Industria auto germană trage la fund economia acestei țări – a vorbi de posibilitatea unui al treilea an de recesiune este chiar de neimaginat, dar asta se întâmplă. 13 milioane de locuri de muncă și 7% din PIB-ul Uniunii, asta este industria auto. În 2024 au fost desființate 54.000 de locuri de muncă, iar cifrele arată că 2025 va fi și mai rău. Jumătate din șomerii din Germania provin din industria auto. În România câteva mii. Am cerut Comisiei Europene în februarie să-mi spună cum va bloca pulverizarea acestui sector și răspunsul este de neimaginat. După ce trece în revistă cauzele, pe care le știam, dar atinge doar în treacăt povestea cu ecologia cu orice preț, numind-o “noile tehnologii”, Comisia îmi spune că nu are cum să intervină în deciziile de restructurare, dar că îi poate ajuta pe șomeri prin programe de recalificare. Ce să mai spun? Cu alte cuvinte suntem pregătiți să-i transformăm pe lucrătorii din industria auto în fermieri. Sau stai, că și aici e criză. Atunci în industria chimică!! Nu, că e mare consumatoare de energie și nu mai are anvelopa salarială disponibilă. Atunci să cultive leuștean și usturoi! Nu, ca vine din Mercosur. Să crească vaci! Nu. Idem. P.S. Am votat împotriva interzicerii vânzării mașinilor cu motoare termice începând cu 2035. Sunt pentru un aer mă curat, dar nu cu prețul prăbușirii economiei UE. Dacă altă soluție nu a găsit Comisia, doar grupuri de lucru, Doamne ferește!, mai spune Bogdan.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Diversiunea lui Miruță in Gorj

    Demagogia nu ține loc de soluții pentru Gorj! Administrația...

    Riscurile pentru America și lume a unui atac împotriva Iranului

    Un posibil atac american asupra Iranului ar reprezenta un...

    Consilierul lui Nicușor despre vizita in SUA: Am fost mai puţin izolaţi decât se spune

    Consilierul prezidenţial pentru securitate naţională, Marius Lazurca, a declarat...

    Semne că urmează un atac in Iran

    Statele Unite au început să evacueze trupele staționate în...

    Trupele de elită cubaneze obligate să plece din Venezuela

    Consilierii militari și trupele de elită cubaneze părăsesc Venezuela,...

    Slovacia îi dă ultimatum lui Zelenski: Dacă nu, luni vă tăiem curentul

    Dacă președintele ucrainean Volodimir Zelenski nu reușește să reia...

    India vrea să scape cu Brazilia de metalele rare din China

    Premierul indian Narendra Modi a anunțat sâmbătă semnarea unui...

    Articole relationate

    Categorii populare