Rareș Bogdan: Nu se dorește eliminarea pensiilor speciale

Eurodeputatul Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte PNL, a declarat la B1 că la nivelul clasei politice, inclusiv în coaliția de guvernare, nu se dorește rezolvarea problemei pensiilor speciale, cu toate că ea „creează o supărare uriașă în rândul cetățenilor români”.

„Sper să se trezească toți. Eu m-am trezit luându-mi-o public, apropo de subiectul pe care l-ați dezbătut cu domnia sa (economistul Mircea Coșea, invitat și el în emisiune, n.r.), legat de pensiile speciale. Spun doar că nu se dorește. Eu am fost cel care, cu bună-credință și din dorințele oamenilor, pentru a rezolva o problemă care este de inechitate și incorectitudine și care creează frustrări, supărări la nivel național, pentru 4,8 milioane de pensionari, am fost extrem de atacat pe faptul că nu s-a rezolvat decât parțial, practic, de două ori, printr-o tăiere și printr-o impozitare care au fost anulate de acțiunea Avocatului Poporului și a Curții Constituționale”, a declarat Rareș Bogdan.

„Eu cred că în continuare că clasa politică din România, inclusiv colegii mei aflați în coaliția de guvernare, nu vor să rezolve această problemă, simplu. Dacă ar vrea să o rezolve, ar rezolva-o”, a adăugat el.

Eurodeputatul consideră că problema pensiilor speciale „creează o supărare uriașă în rândul cetățenilor români”.

„Eu nu înțeleg de ce nu înțelege toată lumea că o plasă pe bază de contributivitate rezolvă toată această problemă, această inechitate, adică e o chestiune care creează o supărare uriașă în rândul cetățenilor români și o chestiune care se adaugă la lista lungă, la care aș pune și Schengen, care ține de respectul de sine, până la urmă, în afară de schimburile economice, care creează această stare, o stare foarte periculoasă, de lehamite și care îndeamnă la plecare din țară, ceea ce este foarte grav și foarte periculos”, a adăugat Rareș Bogdan.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Kosovo a fost forțată de UE să renunțe la legea care expulza practic sârbii

    Presate de Uniunea Europeană, autoritățile din Kosovo au indicat...

    Iranul a atacat bănci Citibank din Golf

    Gardienii Revoluției din Iran au atacat cu drone sucursale...

    Manifestanți nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat sediul Partidului Comunist din nordul țării

    Manifestanții nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat astăzi...

    Mercosur lovește mierea românească

    Apicultorii români solicită măsuri urgente pentru sprijinirea familiilor de...

    Articole relationate

    Categorii populare