Rareș Bogdan: Nu faceți, din inconștiență sau ticăloșie, încă un cadou Kremlinului!

Nu faceți, din inconștiență sau ticăloșie, încă un cadou Kremlinului! Dacă socialiștii resping Acordul UE-SUA, care va fi dezbătut în această săptămână la Strasbourg, în plenul Parlamentului European, Moscova primește o gură de oxigen. În relația UE-SUA nu trebuie să existe nicio fisură, dacă ținem la Europa, casa noastră! Concesiile făcute prin Acord SUA, care a pierdut până acum masiv în relația cu UE, din cauza politicii proaste de stânga, trebuiau să apară, căci miza este enormă. Americanii sunt garanții flancului estic al NATO, pe a cărui frontieră ne aflăm. Acest flanc apără nu doar România, Polonia, Țările Baltice, ci și Moldova, dar și restul UE. Lumea aceasta este un troc, nu există dreptate absolută, uneori să pierzi înseamnă să câștigi! Ce s-ar întâmpla cu Estul Europei fără americani? Le pot explica socialiștii cetățenilor de ce, în acest scenariu de coșmar, îi fac un cadou lui Putin? Doamne ferește!, afirmă europarlamentarul PNL/PPE Rareș Bogdan.

CE MAI SUSȚINE RARES BOGDAN:

TOT DE PE ORDINEA DE ZI A PLENULUI

***vot privind viitorul PAC – Delegația EPP România susține un amendament care prevede egalizarea plăților directe către fermieri;

***Modificări la Politica de Coeziune – România va fi beneficiar direct, pentru că regiunile de la granița cu Ucraina vor avea la dispoziție 370 milioane de euro în plus. Guvernele vor putea muta 10% din fondurile alocate pentru noi priorități, în actualul context geopolitic – de exemplu, infrastructura dual-use (utilizare civilă și militară), consolidarea infrastructurii critice, accesul la apă și locuințe accesibile.

***Președinta Republicii Moldova vine în plen, unde urmează și o dezbatere privind creșterea rezistenței împotriva războiului hibrid instrumentat de Kremlin – sunt alegeri parlamentare peste 3 săptămâni, iar instrumentele folosite de Moscova pentru a deturna Moldova de la parcursul ei european sunt finanțate cu sume uriașe;

***Starea Uniunii – dezbatere cu președinta Comisiei Europene;

***Dezbatere cu Înaltul Reprezentant, Kaja Kallas, despre garanțiile de securitate pentru Ucraina și conceptul de pace justă;

***Dezbatere – Necesitatea unui scut european puternic pentru consolidarea democrației, care să protejeze UE împotriva ingerințelor străine și a amenințărilor hibride și să protejeze procesele electorale din UE.

***modificări la Regulamentul privind Fondul Social European Plus, pilon al Politicii de Coeziune – statele membre vor avea mai multe instrumente structurale pentru a aborda provocări strategice, prin reorientarea investițiilor industriale; tot prin FSE+ vor putea fi finanțate acțiuni de adaptare la schimbare a lucrătorilor afectați de procesul de decarbonizare

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranul suspendă negocierile cu SUA

    Iranul a anunțat luni că suspendă toate comunicările cu...

    Miodrag Belodedici pe Clisura Dunării, la Svinița, cea mai mare comunitate de sârbi din România

    În acest sfârșit de săptămână, comuna Svinița a găzduit...

    Piața GNL va fi lovită de prețuri scăzute, dacă….

    Piața globală a gazelor naturale lichefiate (GNL) s-ar putea...

    Consiliera comunistă pe securitate națională a lui Nicușor

    Martina Orlea, numită recent consilier prezidențial al lui Nicușor...

    Viceministrul rus de externe: SUA au pierdut in fața Iranului

    Statele Unite nu au reușit să învingă Iranul, ceea...

    Episcopul din presupusele filme XXX cu Mitropolitul demisionar al Basarabiei

    Mitropolitul Basarabiei a demisionat după un scandal sexual. Cel...

    Norvegia vrea să adere la UE din cauza „lumii nebune” a lui Trump

    Aderarea la Uniunea Europeană pare din ce în ce...

    Articole relationate

    Categorii populare