Rareș Bogdan: Într-un loc unde Orientul intalneste cu Occidentul, am avut privilegiul ca un reprezentant al Europei creștine să stea față în față cu un mare Rabbi, unul dintre cei mai respectați în Statele Unite ale Americii și în Midlle East

Intr-o lume a conflictelor, noi, oamenii păcii, ne-am întâlnit. Întâlnirea mea cu הרב יאשיהו פינטו – Rabbi Yoshiyahu Pinto , sosit din New York și pe care am avut bucuria să îl întâlnesc departe de România și de SUA, a fost un moment care mi-a atins sufletul. Într-un loc unde Orientul intalneste cu Occidentul, am avut privilegiul ca un reprezentant al Europei creștine să stea față în față cu un mare Rabbi, unul dintre cei mai respectați în Statele Unite ale Americii și în Midlle East, într-un dialog al respectului, al păcii, al înțelepciunii și al încercării de a găsi soluții comune la problematica universală a noilor provocări pentru civilizația iudeo creștină.Am vorbit despre credință, despre valoarea binelui și despre responsabilitatea noastră de a construi punți între oameni și comunități. Prezența sa caldă, profundă, mi-a reamintit că spiritualitatea nu are granițe și că sufletele se întâlnesc întotdeauna acolo unde există voință pentru înțelegere și pace, a anunțat europarlamentarul PNL/PPE Rareș Bogdan.

Îi mulțumesc pentru călătoria sa, pentru binecuvântare și pentru puterea cuvintelor sale, precum și deschiderea arătată. A fost un moment deosebit, o clipă de armonie între două tradiții care, împreună, caută binele omului în Europa, Statele Unite ale Americii si în lumea largă a noilor provocări. Am stabilit ca următoarea noastră întâlnire să se desfășoare la New York, acolo unde Rabbi Pinto caută să ofere bucuria înțelepciunii și al luminii credintei în majoritatea timpului din anii pe care îi trăim cu ajutorul Bunului Dumnezeu. O întâlnire care trebuia să dureze 10 minute a durat mai bine de 1h și jumătate. Rabi Pinto, cu spiritul său cald și lumina pe care o poartă, a oferit o binecuvântare specială pentru România și pentru Europa, o rugăciune pentru pace, unitate și protecție divină, în vremuri în care lumea întreaga are nevoie de echilibru și speranță. Îi mulțumesc pentru cuvintele sale, pentru deschiderea inimii și pentru darul acestei întâlniri. A fost un moment rar, o clipă de armonie și de înțelegere între două tradiții care, împreună, pot aduce lumină acolo unde este nevoie. Oamenii păcii știu să își vorbească. Dialogul păcii se poartă oriunde, trebuie doar oamenii ca noi să se întâlnească. Următoarea întâlnire, New York, februarie, mai afirmă Bogdan.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Wall Street Journal: Trump vrea să facă cu Putin și Xi „Ialta 2”

    Președintele american Donald Trump dorește să organizeze un summit...

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Letonia a devenit unul dintre primii cinci importatori de cereale rusești

    Letonia, stat membru al Uniunii Europene și al NATO,...

    Articole relationate

    Categorii populare