spot_img
2.4 C
București
duminică, decembrie 22, 2024
AcasăDezvaluiriRareș Bogdan în campanie cu un agent anti Israel

Rareș Bogdan în campanie cu un agent anti Israel

-

Nr 1 pe lista europarlamentare la PNLRareș Bogdan a fost în turneu electoral în weekend în Italia cu Oreste Teodorescu. Evenimentul a coincis cu anunțul premierului Viorica Dăncilă despre mutarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim.

- Reclama -

- Advertisement -

Oreste Teodorescu este cunoscut ca un propagandist pro palestinian și anti Israel, conform mai multor dezvăluiri făcute de FLUX 24.

Nu e clar în acest moment dacă PNL a finanțat deplasarea în Italia a lui Oreste Teodorescu alături de capul listei partidului.

- Advertisement -

În noiembrie 2017, Orestea fost unul din oaspeţii speciali la o reuniune la Bruxelles intitulată “Prima Conferinta Europeana despre Coloniile Israeliene din teritoriul palestinian”. Cu acest prilej, cel cunoscut ca Oreste, a mărturisit pe siteul său că este fondatorul Clubului de Cultura si Presă Româno-Arab.

În textul publicat pe site ul său, Oreste Teodorescu face numeroase afirmaţii contra statului Israel şi care ar putea fi considerate antisemite.

Deja s-au sesizat mai multe organizaţii evreişti din lume, printre care ADL, Liga Anti-Defăimare privind antisemitismul.

În perioada comunistă, Organizaţia pentru Apărarea Palestinei (OEP) condusă de Yasser Arafat, a fost un brat înarmat finanţat şi susţinut de URSS, dar şi de România, împotriva Occidentului.

OEP a fost implicată în multe acţiuni teroriste în Occident, iar Nicolae Ceauşescu şi Securitatea comunistă i-au angajat pe palestinieni pentru atentate politice în Occident, printre care, conform mărturiilor presei, împotriva Monicăi Lovinescu şi lui Emil Georgescu de la Radio Europa Liberă.

Totodată, palestinienii lui Arafat au fost folosiţi şi pentru asasinarea în SUA a generalului Ion Mihai Pacepa, dar au ratat ţinta. 

În anii 1968-1970 organizația Frontului Popular de Eliberare a Palestinei de sub conducerea dr. George Habbash s-a remarcat prin mai multe răpiri de avioane israeliene și occidentale precum și atentate pe aeroporturi. În anul 1970 OEP a încercat, cu sprijinul Siriei, să organizeze răsturnarea regimului iordanian. În urma acestei tentative, regele Hussein al Iordaniei a luat măsuri dure de reprimare a activității OEP în Iordania. În septembrie 1970 („Septembrie cel negru”) trupele Legiunii Iordaniene au pătruns în taberele de refugiați palestineni care serveau drept baze ale OEP, au ucis câteva mii dintre aceștia și au izgonit pe luptătorii OEP și conducerea lor în Liban.
În anii următori conducerea politică și paramilitară a OEP s-a consolidat pe teritoriul Libanului, de unde a organizat numeroase acțiuni peste hotare contra unor obiective și cetățeni ai Israelului.

O parte din acestea au fost încredințate unui grup numit „Septembrie Negru”, controlat de mișcarea Fatah.

Așa a fost atacul asupra sportivilor israelieni în satul olimpic în timpul Olimpiadei de la München. În urma acestei acțiuni au murit 11 dintre sportivii delegației israeliene.

Frontul Popular de Eliberare a Palestinei, care se declara marxist-leninist, a fost implicat în noi atacuri contra aviației, adesea cu concursul unor organizații cu ideologie radicală similară din afara lumii arabe, ca de pildă în atacul din 1972, efectuat de un terorist din Armata Stelei Roșii japoneze împotriva pasagerilor din aeroportul Lod în Israel. Alte atacuri cu luări de ostatici pe teritoriul Israelului au fost opera Frontului Democratic pentru Eliberarea Palestinei, de asemenea cu ideologie declarata de stânga, de sub conducerea lui Nayef Hawathmeh (de pildă, atacul asupra unei școli din așezarea Maalot din nordul Israelului).

POSTAREA INTEGRALĂ A LUI ORESTE TEODORESCU:

Luni 6 noiembrie 2017, la Residence Palace, Rue de la Loi 155 1040, palestinienii din diaspora s-au regasit impreuna sub auspiciile primei Conferinte organizate de Uniunea Europeana pentru a sustine si discuta aspectele politicilor israeliene prin care se construiesc, in continuare, colonii ilegale in teritoriul palestinian, in ciuda tuturor protestelor si sanctiunilor initiate de ONU si UE. Pentru a cuprinde complexitatea si mai ales tragedia unui popor supus de jumatate de secol abuzului sionist, e necesar un foarte scurt “remember” care cuprinde istoria conflictului israeliano-palestinian din 1967 – 2017.

  • Cisiordania, incluzand Ierusalimul de Est si Fasia Gaza constituie Teritoriile Palestiniene Ocupate aflate sub control militar isralian din iunie 1967.
  • In urma Razboiului de Sase Zile dintre Israel si Coalitia Araba -Iordania, Egipt si Siria-, peste 300.000 de palestinieni au devenit refugiati si, cei mai multi dintre ei, nu s-au mai putut intoarce pana astazi.
  • In 1967, armata israeliana a epurat etnic si a distrus multe orase si sate din teritoriile ocupate, printre care Imwas, Beit Nuba si altele, incepand sa-i supuna pe palestinienii ramasi la un regim militar de asuprire pe intreaga durata de 50 de ani – pana in zilelele noastre.
  • Doar in Ierusalimul de Est, autoritatile de la Tel Aviv au demolat integral cartierul Mughrabi, distrugand peste 200 de case si evacuand aproximativ 1000 de rezidenti palestinieni. In acest cartier vechi de peste opt secole, Israelul a construit Western Wall Plaza, cu fata spre Zidul Plangerii.
  • Prima colonie din Cisiordania a fost stabilita in septembrie 1967, cu sprijinul guvernului laburist, al Marii Britanii de la vremea aceea.
  • Toate coloniile israeliene, din teritoriile ocupate, sunt ilegale sub legea internationala, constituind o violare a celei de-a Patra Conventii de la Geneva.
  • Pana in 1972 aproximativ 12.000 de israelieni locuiau in colonii ilegale in Cisiordania si Gaza.
  • Intre 1974-1975, Israelul a construit Ma’ale Adumim in estul Ierusalimului. Acum este cea mai mare colonie ca suprafata.
  • In 2017 sunt aproximativ 200 de colonii aprobate de guvernul de la Tel Aviv, plus inca cateva sute de „avanposturi” neautorizate ale colonistilor.
  • Peste 400.000 de israelieni locuiesc in coloniile ilegale din Cisiordania ocupata, la care se adauga rezidentii coloniilor stabilite in Ierusalimul de Est – inca aproximativ 200.000.
  • Incepand cu fatidicul an 1967, israelienii au votat in 14 alegeri nationale, iar spre deosebire de colonisti, palestinienii nu au avut dreptul sa voteze la niciuna dintre acestea.
  • Potrivit ONU, au avut loc 2.598 de acte violente ale colonistilor israelieni impotriva palestinienilor, numai in ultimii zece ani.
  • Ca o consecinta a ocupatiei militare si mai ales a extinderii coloniilor ilegale, pana la mijlocul anilor 1980, cultivarea pamantului de catre palestinieni a scazut cu 40%.
  • In 1991, Israelul a inceput sa solicite palestinienilor din teritoriile ocupate, care doreau sa intre in Ierusalim, obtinerea unui permis individual.
  • Astazi, peste 1000 de obstacole fizice, inclusiv puncte de control si ziduri, restrictioneaza libertatea de miscare a palestinienilor in Cisiordania.
  • In 2003, Israelul a inceput construirea Zidului de Separatie in Cisiordania si Ierusalimul de Est. 85% din lungimea totala a zidului se afla in interiorul teritoriilor ocupate.
  • Un an mai tarziu, in 2004, Curtea Internationala de Justitie de la Haga a emis o hotarare judecatoreasca neexecutorie, care declara constructia Zidului „o incalcare a legilor internationale”.
  • Astazi, peste 100.000 de colonisti ilegali traiesc in afara Zidului de Separatie; mai ales in Ariel, unul dintre principalele orase-colonii din mijlocul zonei de nord a Cisiordaniei.
  • In Fasia Gaza locuiesc 1,8 milioane de palestinieni, 70% dintre acestia fiind refugiati inregistrati de Natiunile Unite, expulzati de catre guvernul israelian din casele lor, incepand cu 1948.
  • In Gaza este mentinuta permanent armata israeliana care apara peste 10.000 de colonisti.
  • Prin Rezolutia 1860 a Consiliului de Securitate ONU din 2009 si intarita in noiembrie 2014 de catre Biroul Procurorului Curtii Penale Internationale de la Haga, Gaza, Cisiordania si Ierusalimul de Est sunt recunoscute ca o singura entitate teritoriala apartinand Autoritatii Palestiniene.
  • In 1967, Israelul a extins granitele municipale ale Ierusalimului pentru a include noi teritorii ocupate; acest act de anexare nu a fost recunoscut niciodata de catre comunitatea internationala. O treime a teritoriului anexat a fost expropriata; pana in 2001 au fost construite aproximativ 47.000 de ansambluri de locuinte in noile colonii israeliene, ilegale. Marea majoritate a palestinienilor din Ierusalim sunt rezidenti permanenti, nu cetateni, iar in 2014, Israelul a revocat statutul de rezidenta a 107 palestinieni.
  • Israelul foloseste un sistem juridic dual in teritoriile ocupate: tribunale civile pentru cei peste 600.000 de colonisti si tribunale militare pentru cei 4,5 milioane de palestinieni. 99,74% dintre cei din urma sfarsesc prin a fi condamnati. Printr-o hotarare care incalca drepturile fundamentale ale omului, armata israeliana are dreptul sa trimita in detentie palestinieni fara a fi acuzati sau judecati, pe perioade de 6 luni, care pot fi reinnoite. Pana in momentul de fata aceasta este situatia a 915 astfel de prizonieri, din totalul celor 8.000 de palestinieni inchisi.
  • Din 1967 incoace, autoritatile israeliene au demolat sute de case palestiniene drept acte de pedeapsa colectiva. Pana in 2016, au fost demolate 625 de structuri palestiniene.
  • In timpul celei de-a Doua Intifade (1987-1993), fortele armate israeliene au ucis peste 1000 de palestinieni in Cisiordania. La fiecare patru dintre ei, al cincilea era un copil. 1.097 de copii palestinieni au fost ucisi doar in Fasia Gaza.
  • In 2014, ocupantii israelieni au ucis 56 de palestinieni, in 2015, 137, iar in 2016 aproximativ 30, ranind doar in Cisiordania, conform raporturilor ONU, 19.950 de palestinieni.
  • Incepand cu 1990, acordurile de la Oslo, au pus bazele Autoritatii Palestiniene (AP), care guverneaza anumite aspecte ale vietii palestinienilor din teritoriile ocupate, astfel Cisiordania si Gaza au fost impartite in Zonele A, B si C. Teritoriile zonelor A si B nu sunt adiacente, ci consista in 227 de zone separate, aflate sub diverse grade de control ale AP. 60% din Cisiordania este sub control militar si civil israelian total. Dar armata Israelului efectueaza raiduri si in restulCisiordaniei, controlat de AP, atunci cand doreste, sfidand atat rezolutiile ONU cat si pe cele ale UE.
  • Potrivit Human Rights Watch: „Palestinienii se confrunta cu o discriminare sistematica bazata exclusiv pe rasa, etnicitate si origine nationala.”
  • In 2012, Comitetul ONU pentru Eradicarea Discriminarii Rasiale a declarat ca politicile Israelului violeaza interdictia „apartheidului si a segregarii rasiale”.

Acestea sunt punctele de referinta in jurul carora s-a desfasurat “Prima Conferinta Europeana despre Coloniile Israeliene” care a avut loc pe 6 noimebrie 2017, cele 5 paliere de discutii fiind moderate de Pierre Galand din Belgia.

In primul calup, moderat de Dr. Abdelhamid Siyam din SUA, intitulat: Descrierea situatii curente a politiciilor israeliene care incurajeaza construirea de colonii ilegale au vorbit: Dr. Jaad Issac din Palestina si avocatul Karem Nashwan care a prezentat un raport al Centrului Ajutor Legal si a Drepturilor Omului din Ierusalim.

A urmat a doilea panel numit Societatea Civila si experintele privind actiunile impotriva coloniilor ilegale din Teritoriul Palestinian Ocupat, moderat de Ben Jamal din Marea Britanie, unde a sustinut teme actuale: Adie Nistelrooy din Scotia, Gamini Lasantha din Sri Lanka, Veronique Coteur din Franta, Marina Nicolaou din Cipru, Olimpia Olari din Romania, Teodor Patrov din Bosnia si Nektarios Bougdanidis din Grecia.

Al treilea set de discutii, moderat de Annette Groth din Germania a fost dedicat “Experientei parlamentare in actiuni legislative impotriva politicilor coloniale israeliene in teritoriile ocupate”. Au luat cuvantul: Keith Tailor, din Marea Britanie, membru al Parlamentului European, delegat pentru Relatiile cu Palestina; Youssif Handichi din Parlamentul belgian, Hakan Svenneling, membru al Parlamentului suedez si Angela Valina, europarlamenatar.

Foarte interesanta a fost si a patra parte a conferintei, sustinuta de activistii cauzei palestiniene din Franta, care au descris diferitele lor experiente cu anumite banci, care de multe ori, la presiunile Israelului au incercat sa cenzureze fiananciar multe dintre actiunile indreptate impotriva colonizarii ilegale din Cisiordania si Fasiei Gaza. Moderatorul, Martin Breidert din Germania a dat cuvantul lui Julie Steendam din Belgia, Hamdan Al Damiri si Jacques Frochen din Franta si George Rashmani din Germania.

Ultima parte a Conferintei a fost dedicata “Aspectelor legale si obligatiilor Uniunii Europene in raport cu incalcarea flagranta si continua a rezolutiilor de catre Israel”. Jan Fermont, Pierre Stambul si Mohammed Ellouze, moderati de Fadi Ben Addi din Belgia au prezentat cateva seturi de actiuni de legislative menite sa aduca Israelul in pozitia de a recunoaste si respecta drepturile fundamentale ale palestinienilor din teritoriile ocupate.

Concluziile sesiunilor Primei Conferinte care a avut loc la Bruxelles:

  1. Prezentarea si sustinerea situatiei din teritoriile ocupate in fata unei sesiuni extraordinare a Parlamentului European.
  2. Infiintarea unui Comitet al Comisiei Europene impotriva coloniilor.
  3. Stabilirea urmatoarei Conferinte care va avea loc anul viitor la Geneva.

In incheierea acestei comprimate prezentari, trebuia sa mentionez ca Israelul este foarte sensibil cu privire la subiectul coloniilor ilegale din teritoriile palestiniene ocupate. Cabinetul Netanyahu a anuntat inca de anul trecut ca Israelul va reduce substantial relatiile cu tarile care au condamnat politicile privind expansiunea evreiasca in Cisiordania si Gaza. Astfel, Emmanuel Nashon, purtator de cuvant al Ministerului israelian de Externe, a declarat ca Israelul limiteaza “contactele sale de lucru cu 10 ambasade relevante de aici, precum si calatoriile oficialilor israelieni in acele tari… pana cand se va decide altceva”.

Tarile care au condamnat colonizarea fortata si ilegala din Palestina sunt: Ucraina, Marea Britanie, Franta, Rusia, China, Japonia, Angola, Egipt, Uruguay si Spania.
Guvernul lui Netanyahu a convocat ambasdorii care au votat in favoarea rezolutiei si pe ambasadorul american in Israel, Dan Shapiro, pentru a discuta chestiunea.
“Speram ca dupa rezolutia Consiliului de Securitate al ONU de condamnare a construirii de colonii vom putea sa aducem Israelul in fata Curtii Penale Internationale si sa lansam acolo proceduri penale”, a declarat Rami Saleh, director al Jerusalem Legal Aid and Human Rights Center.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img