Audiență la Suveranul Pontif Leon al XIV-lea, primul papă american. Nu am întâlnit doar un lider religios mondial, ci și un militant al unei valori universale care este PACEA de care avem nevoie pentru copiii noștri și viitorul omenirii. Lumea creștină este sub asediu. Să conștientizăm și să rămânem alături de Sfânta Cruce, Valori, Familie, Tradiții și Bisericile Creștine!, afirmă europarlamentarul PNL/PPE Rareș Bogdan.

Acum suntem sub asediu chiar și la noi acasă, în Europa, dar și acolo unde sălășluiesc frați întru credință. Europa Comună stă asemeni unei cupole pe turlele tuturor bisericilor creștine din Europa! Cu Bunul Dumnezeu, înainte!, mai spune Bogdan.