Rareş Bogdan, după ce Mihai Tudose a acuzat PNL că a lăsat PSD singur în faţa protestatarilor: Europarlamentarii PNL Dan Motreanu şi Daniel Buda lucrau pentru a aduce mai mulţi bani europeni fermierilor români, domnul Tudose era probabil la bufet

Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a reacţionat, sâmbătă, la acuzaţia lui Mihai Tudose potrivit căreia PNL a lăsat PSD singur în faţa protestatarilor. Potrivit lui Bogdan, Mihai Tudose era probabil ”la bufet”, în timp ce europarlamentarii liberali lucrau pentru a obţine finanţări pentru fermieri.

”În timp ce europarlamentarii PNL Dan Motreanu şi Daniel Buda lucrau zilele trecute pentru a aduce mai mulţi bani europeni fermierilor români, domnul Tudose era probabil la bufet”, a declarat, sâmbătă, Rareş Bogdan.

Acesta aprecizat că PNL nu a făcut din dialogul cu fermierii, transportatorii sau medicii de familie o temă politică, ci s-a implicat punctual cu soluţii: ”recent, liberalii au cerut Comisiei Europene creşterea bugetului rezervei de criză a Politicii Agricole Comune (PAC); excluderea temporară a ajutoarelor de stat acordate sectorului agricol din calculul deficitului bugetar; crearea unui mecanism la nivelul UE pentru achiziţionarea cerealelor din Ucraina şi distribuirea acestora în ţările cu risc de foamete”.

”În timp ce ministrul liberal Mircea Fechet iniţia proiectul pentru a oferi agricultorilor sprijin pentru achiziţionarea de utilaje, domnul Tudose făcea analize în media. Dar astfel de practici par a fi o obişnuinţă la Mihai Tudose, celebru pentru unul dintre cele mai ruşinoase gesturi pentru ţara noastră, atunci când l-a lăsat de izbelişte pe premierul Japoniei într-o vizită istorică pentru România”, a mai afirmat Rareş Bogdan.

Potrivit acestuia, ”Mihai Tudose a şi minţit prin omisiune, pentru că ştia ca Nicolae Ciucă a fost alături de Marcel Ciolacu la întâlnire cu protestatarii”.

”Şi da, Nicolae Ciucă în calitate de premier, a reuşit să repare şi să ridice relaţiile intre România şi Japonia la nivelul Parteneriatului Strategic. Domnul Tudose unde era? Probabil se uita la televizor, absent”, a mai afirmat prim-vicepreşedintele liberal.

Mihai Tudose a acuzat PNL că a lăsat PSD singur în faţa protestelor transportatorilor şi fermierilor, deşi la greva profesorilor, Ciolacu ”a fost 24/24, alături de Ciucă şi şi-a luat şi el înjurăturile egal cu premierul.”

”Aţi văzut vreun reprezentant al PNL-ului acum în faţă? Avem şi noi o amărăciune pe chestia asta,” a declarat europarlamentarul PSD la Digi24.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bibi i-a cerut sâmbătă lui Trump să redeclanșeze războiul împotriva Iranului. Ce i-a spus liderul american

    Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu l-a contactat sâmbătă pe președintele...

    Trump anunță ce va face dacă democrații vor câstiga alegerile intermediare

    Președintele american Donald Trump va bloca inițiativele democrate timp...

    Partidul Comunist din China va utiliza mijloace digitale în lupta împotriva corupției

    Partidul Comunist din China va intensifica „construcția partidului” prin...

    Adrian Năstase cere guvernului să instituie taxa de solidaritate: Altfel vom avea „incendii” sociale ca in Europa

    În Europa se înmulțesc „incendiile” sociale. Franța, Italia, Spania, Portugalia,...

    Diferenţa dintre salariile din România şi Serbia a ajuns la 31 de euro

    Diferenţa dintre salariile din România şi Serbia a scăzut...

    Articole relationate

    Categorii populare