Rareș Bogdan despre cenzurarea lui Marius Tucă de CNA: Interzicem o părere azi, o părere mâine și odată ce vor exista precedente, ne va plăcea, căci vom avea sentimentul că suntem regi. Dar nu vom fi decât niște bufoni. Pasul următor va fi erdoganizarea, putinizarea. Adică să-i arestăm pe cei care nu gândesc ca noi

În momentul în care interzicem ziariști ne apropiem periculos de mult de ceea ce noi, românii, detestăm cel mai tare: totalitarismul. Interzicem o părere azi, o părere mâine și odată ce vor exista precedente, ne va plăcea, căci vom avea sentimentul că suntem regi. Dar nu vom fi decât niște bufoni. Pasul următor va fi erdoganizarea, putinizarea. Adică să-i arestăm pe cei care nu gândesc ca noi. Să moară în închisori. Vi se pare aberant?, afirmă europarlamentarul Rareș Bogdan pe Facebook.

Este finalul, dar începutul este cenzura. Chiar dacă detest gândirea cuiva, trebuie să îl încurajez să o exprime. Pun doar un bemol: să nu incite la ură, la violență, la crimă, genocid. Cenzura nu este o soluție, ci semnul unei societăți anxioase. Soluția este doar educația. Dacă mie îmi place să mă uit cum chirăie pisici, n-ar trebui să fiu împiedicat numai deoarece consideră cineva ca sunt pe câmpii. Cum se spune, îți contest opiniile, dar mă bat pentru dreptul tău de a le exprima, mai spune Bogdan.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump criticat de aliatul său britanic, Farage: A depășit orice măsură

    Liderul Partidului Reformist Britanic (Reform UK), Nigel Farage, l-a...

    Unde se mută britanicii bogați din Dubai

    Britanicii bogați, care s-au mutat în masă la Dubai...

    Deficitul bugetar al Germaniei a crescut cu 22%

    Deficitul bugetar public total al Germaniei la sfârșitul anului...

    Șoapta fantomelor in Iran

    CIA a folosit un instrument secret numit „Ghost Murmur”...

    Drum din Mehedinți care scurtează timpul de deplasare spre Orșova și Timișoara

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a semnat contractul...

    Articole relationate

    Categorii populare