Rareș Bogdan: Cum să ieși de la guvernare acum? Asta așteaptă românii, lipsa răspunderii guvernanților?

Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, unul din susținătorii premierului Cîțu în lupta internă din partid, a criticat USRPLUS pentru iresponsabilitatea de a se opune adoptării programului Anghel Saligny în forma actuală și amenințarea cu ieșirea de la guvernare.

„Am promis că modernizăm și reformăm România. Am promis investiții. Dar vom reuși doar ÎMPREUNĂ. Este obligatoriu. Să nu uităm că oamenii au așteptări. Cum să ieși de la guvernare acum? Asta așteaptă românii, lipsa răspunderii guvernanților? Programul „Anghel Saligny” este vital pentru modernizarea României, cum să-l blochezi?? Acum nu e loc de discuții, programul „Anghel Saligny” este URGENȚĂ NAȚIONALĂ!!

Guvernul Cîțu va investi 50 de miliarde de lei în drumuri, gaze, apă și canalizare! 50 de miliarde pentru dezvoltare, oameni buni!!
57% dintre localități nu au canalizare.
29% dintre localități nu au apă curentă.

69% dintre localități nu au rețele de gaze naturale.

Sunt 20.000 de kilometri de drumuri județene nemodernizate, și 27.000 de kilometri de drumuri comunale la pământ!

Nu e momentul să ne cântărim, trebuie să muncim! Anghel Saligny a fost un pionier al științei construcțiilor, recunoscut la nivel mondial! Invențiile sale, soluții unice, funcționează pe toată planeta. Saligny nu e un pod, ci un simbol al modernizării! Programul pe care-l contestă partenerii noștri este primul de o asemenea amploare și are capacitatea de a reforma din temelii infrastructura României. Și e doar primul program de acest fel asumat la Florin Cîțu. Sau asta e problema?”, a scris Rareș Bogdan pe pagina sa de Facebook.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment pe România

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment...

    Wall Street Journal: Trump vrea să facă cu Putin și Xi „Ialta 2”

    Președintele american Donald Trump dorește să organizeze un summit...

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Articole relationate

    Categorii populare