Cetățenii europeni sunt prea inteligenți pentru a fi manipulați cu ideologie goală, cu idei populiste, de formațiuni politice fără proiecte, fără soluții. Ei așteaptă fapte, nu vorbe! Așteaptă viziune! Așteaptă mecanisme care să asigure dezvoltarea antreprenoriatului, scheme de sprijin care încurajează valoarea, competiția corectă, siguranța de zi cu zi. Asta își doresc oamenii care merg în fiecare zi la muncă. Iar cea mai puternică familie politică din Europa, Partidul Popular European, din care face parte și PNL, se va asigura în continuare că nu crizele provocate de inamicii Uniunii și minciunile sfruntate vor face agenda. De azi până vineri, în Slovenia, la Ljubljana, împreună cu colegii șefi de Delegații EPP și președintele Manfred Weber stabilim agenda strategică a acestui an, afirmă europarlamentarul PNL/PPE Rareș Bogdan.

Intervențiile EPP Group de până acum au blocat atât asaltul dezinformării criminale la adresa Uniunii, cât și atacurile dure împotriva sistemului energetic, agricol, medical. Uniunea se află în continuare sub asediu, iar cetățenii au așteptări. Da, trebuie niște schimbări, pentru că Europa are oasele bătrâne. Dar schimbarea nu se face cu tunul, căci aceasta citadelă europeană este casa noastră comună. Schimbarea va veni de la noi, de la EPP. Din interior. Vom fi și mai vocali, vom arăta cum am evitat dezastrul de câteva ori în ultimii ani, vom comunica mai bine. Fără Uniunea Europeană, România s-ar prăbuși iremediabil. Peste 100 de miliarde de euro pe care România i-a încasat de la UE au schimbat țara noastră, au dezvoltat-o, și cine nu vede asta este ori prost informat, ori prost pur și simplu. Sau rău intenționat.Noi suntem populari, nu populiști. Este o mare diferență, mai spune Bogdan.