Rareș Bogdan: Austria și-a schimbat atitudinea față de intrarea României in Schengen. Problema e relația dintre Bulgaria și Olanda

România nu va intra în spațiul Schengen nici la finalul acestui an. Surse guvernamentale au declarat, marți, pentru Digi24, că în Consiliul de Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) din 4-5 decembrie, pe a cărui ordine de zi se află aderarea României și Bulgariei la Schengen, nu va exista un vot pe această temă. Totuși, subiectul ar putea fi ridicat într-o ședință extraordinară la finalul lunii decembrie. Într-o intervenție la Știrile Amiezii, europarlamentarul și prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a precizat că este vorba despre o „amânare strategică generată de problema relației dintre Bulgaria și Olanda”. În ce privește situația României, liberalul susține că Austria și-a schimbat atitudinea privind aderarea țării noastre la spațiul european de liberă circulație.

Rareș Bogdan a explicat de ce amânarea este una strategică, iar problema în acest moment nu este România, ci Bulgaria. 

„De data aceasta este doar o amânare strategică din partea noastră, deoarece, după cum știți, este vorba de un vot care se dă pentru cele două țări. Întregul demers a fost început la pachet cu Bulgaria. Bulgaria a avut niște problemele care nu s-au închis cu Olanda, în cele din urmă au închis subiectele. Controalele pe care le-a avut si pe care le-am avut și noi cu un an și jumătate în urmă au mers foarte bine de data asta pe granița de sud a Bulgariei. Olanda nu mai are rezerve, dar are nevoie de un vot de validare în parlamentul de la Haga, vot care nu a avut loc pentru aderare. Votul a fost negativ data trecută și e nevoie de un vot care să treacă prin parlament după convocarea noului parlament, având în vedere că Olanda a avut alegeri”, a afirmat europarlamentarul. 

El susține că Austria și-a schimbat atitudinea privind aderarea României la Schengen. 

„În momentul acesta nu este o amânare generată de situația României. La toate nivelele diplomatice ale statului român se lucrează și situația în raport cu Austria este complet diferită față de acum un an. (…) Foarte probabil la JAI-ul din martie sau din mai, până în martie, imediat după rezolvarea problemei relației Olanda – Bulgaria, votul de la Haga, lucrurile să intre în linie dreaptă pentru noi”, a spus Rareș Bogdan. 

„Nu vreau să dau nicio speranță nimănui, canalele diplomatice sunt redeschise cu Austria. (…) Austria nu are aceeași atitudine pe care a avut-o în urmă cu un an față de România. Bulgaria are astăzi o problemă, nu România”, adaugă europarlamentarul.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump o execută pe ambasadoarea din Grecia

    Casa Albă a anunțat marți că i-a cerut demisia...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Pariul pierdut al Lui Dumnezeu

    de Adriana Stoicescu, judecător Dacă te uiți la ce a...

    Casa Albă: Zelenski îl enervează pe Trump

    Liderul ucrainean Volodimir Zelenski îl „enervează” pe președintele american...

    Merz vrea să schimbe fața CDU prin socialism

    Cancelarul german Friedrich Merz a dezvăluit luni o imagine...

    Trump spune că ar putea candida pentru un al treilea mandat

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că va candida...

    Articole relationate

    Categorii populare