Rareș Bogdan anunță MAREA EPURARE

Prim-vicepreşedintele PNL, europarlamentarul Rareş Bogdan, a afirmat miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Caracal, că prefecţii şi subprefecţi vor fi schimbaţi în 48 de ore de la învestirea guvernului condus de Ludovic Orban, iar ulterior va începe evaluarea şefilor instituţiilor deconcentrate.

Întrebat când ar urma să aibă loc schimbarea şefilor instituţiilor deconcentrate, după învestirea guvernului condus de Ludovic Orban, Rareş Bogdan a răspuns că „foarte repede, prefecţii”.

„Pot să vă spun ceva, că foarte repede, prefecţii. În secunda în care vom avea guvernul valid, Ludovic Orban şi echipa domniei sale, cred că, sper din tot sufletul să nu treacă, (…) mai mult de 48 de ore pentru a schimba toţi prefecţi şi subprefecţii, după care să evalueze fiecare şef de deconcentrate, pentru că puterea PSD este periculoasă tocmai prin această încrengătură pe care o au la nivelul tuturor instituţiilor statului”, a spus Rareş Bogdan.

Rareş Bogdan a punctat, referitor la personalul din sistemul bugetar, că se va face „audit” în fiecare instituţie şi nu vor fi îndepărtaţi oamenii competenţi.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump nu vine la București

    Donald Trump a răspuns la invitaţia preşedintelui Nicuşor Dan...

    Trump jr vrea să facă afaceri in Srpska

    Donald Trump Jr., fiul președintelui american Donald Trump, va...

    Băsescu cere raționalizarea carburanților: Un plin pe lună

    Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, duminică, despre criza...

    Războiul din Iran scumpește croazierele

    Din cauza războiului cu Iranul și a creșterii prețurilor...

    Scandalul ouălor cu picioare ale lui Fritz

    Instalațiile decorative amplasate în Piața Unirii au generat un conflict artistic,...

    Fost analist CIA: Războiul din Iran va crea o criză economică fără precedent

    Consecințele economice ale atacului lansat de Statele Unite și...

    Articole relationate

    Categorii populare