RAPORT SECRET: Franța vrea să distrugă City-ul din Londra

Franța vrea un „Brexit dur” și „să distrugă” City-ul din Londra – principalul centru financiar britanic și european -, potrivit unui raport al reprezentantului special pentru City la Uniunea Europeană, Jeremy Browne, obținut de  The Mail On Sunday, transmite duminică EFE.

În document, care a fost trimis Ministerului Economiei, „ambasadorul” City spune că Franța nu-și ascunde planurile de a profita, prin intermediul unui efort colectiv „activ”, de pe urma ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, pentru „a perturba și distruge” City-ul ca centru al finanțelor europene.

Browne dezvăluie că întâlnirile pe care le-a avut în această lună cu miniștri francezi și, în special, cu reprezentanți ai Băncii Franței, au fost „cele mai rele” dintre toate reuniunile pe care le-a avut cu reprezentanți ai țărilor membre ale UE pe care a încercat să-i convingă că ar fi ideal să mențină City-ul ca centru financiar al continentului.

„Sunt clari și fără echivoc cu privire la obiectivul lor: să debiliteze Marea Britanie și să degradeze ‘City’-ul din Londra”, avertizează oficialitatea britanică. Browne explică și că francezii au prins curaj după alegerea președintelui Emmanuel Macron, după cum o demonstrează recentele vizite la Londra ale unor oficialități franceze pentru a oferi stimulente companiilor care își transferă activitățile la Paris.

Browne mai atrage atenția că mesajul care se conturează dinspre capitala Franței nu provine de la un singur element „izolat”, ci de la statul francez în ansamblul său, care „nici că ar putea fi mai clar cu privire la intențiile sale: Văd în Marea Britanie și în City niște adversari, nu niște parteneri”.

Oficialitatea britanică mai explică și că „există multă îngrijorare în alte părți din UE din cauza atitudinii agresive a francezilor” și deplânge faptul că „alte țări care doresc o relație de prietenie cu Marea Britanie și cu City of London sunt marginalizate”. Mai mult, Browne susține că Franța vrea să acționeze „în detrimentul City chiar și dacă Parisul nu va avea nimic de câștigat de pe urma acestui lucru”.

De la victoria Brexit-ului la referendumul din 23 iunie 2016, City of London s-a mobilizat pentru a încerca să mențină statutul capitalei britanice ca centru financiar al Europei.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment pe România

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment...

    Wall Street Journal: Trump vrea să facă cu Putin și Xi „Ialta 2”

    Președintele american Donald Trump dorește să organizeze un summit...

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Articole relationate

    Categorii populare