Raport al Tribunalului Penal Internațional: Armata americană și CIA au comis crime de război în Afganistan

Forțele armate americane și CIA – serviciul de informații externe al SUA – au comis crime de război în Afganistan, în 2003-2004, în special tortură și tratamente inumane, a afirmat luni procurorul-șef al Tribunalului Penal Internațional (TPI) Fatou Bensouda, într-un raport preliminar.

„Există motive rezonabile care ne permit să credem că, în cursul interogatoriilor acestor deținuți, membri ai forțelor armate americane și ai CIA au recurs la metode care constituie crime de război”, a scris reprezentanta Gambiei la TPI în raportul său privind investigațiile premergătoare deschiderii unei anchete, citat de AFP.

Militarii din Statele Unite au torturat sau supus la tratamente inumane și degradante cel puțin 61 de deținuți, în Afganistan, iar CIA comis acte similare asupra a cel puțin 27 de deținuți, în Afganistan și în alte țări, printre care Lituania, Polonia și România, semnatare ale Statutului de la Roma, prin care a fost înființat TPI. „Nu este vorba doar de cazuri izolate”, susține procurorul, ci de acte „comise prin aplicarea unei politici sau mai multor politici cu scopul de a obține informații prin tehnici de interogatoriu bazate pe metode inumane sau violente, menite să servească obiectivelor americane în conflictul din Afganistan”.

Așa-numitele metode de interogatoriu „ameliorate” au fost autorizate de președintele american George W. Bush după atentatele de la 11 septembrie 2001 și interzise de succesorul său, Barack Omaba, în ianuarie 2009, reamintește AFP.

Raportul întocmit de Bensouda afirmă că de infracțiuni similare se fac vinovați și talibanii și forțele guvernamentale afgane.

Gambia a notificat Organizația Națiunilor Unite cu privire la retragerea sa din TPI, începând cu 10 noiembrie 2017, a anunțat luni purtătorul de cuvânt al ONU, Farhan Haq. Gambia este a treia țară africană care face acest pas, după Africa de Sud și Burundi, a căror retragere anunțată luna va intra în vigoare după un an, informează Reuters.

În octombrie, ministrul gambian al informațiilor, Sheriff Bojang, afirma că inițialele ICC înseamnă, mai degrabă decât International Criminal Court (tribunalul penal internațional), International Caucasian Court, adică instanța internațională a albilor „pentru persecutarea și umilirea oamenilor de culoare, în special a africanilor”.

TPI, cu sediul la Haga, are 124 de state membre. Instanța și-a început activitatea în iulie 2002 și este prima din lume autorizată permanent să judece genocidele, crimele de război și crimele contra umanității.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Scandalul ouălor cu picioare ale lui Fritz

    Instalațiile decorative amplasate în Piața Unirii au generat un conflict artistic,...

    Fost analist CIA: Războiul din Iran va crea o criză economică fără precedent

    Consecințele economice ale atacului lansat de Statele Unite și...

    Tatăl lui Elon Musk vrea să conducă o colonie de sud-africani în Rusia

    Tatăl lui Elon Musk, Errol, intenționează să organizeze și...

    Inteligența artificială nu a ajutat America in Iran

    Speranțele SUA pentru un război „fără contact” cu Iranul,...

    Bătălia pentru postul de ambasador american in Rusia și cine joacă

    Emisarul prezidențial american Steve Witkoff influențează procesul de selecție...

    Demonstrații uriașe in Irak împotriva intervenției americane in Iran

    Zeci de mii de susținători ai influentului cleric șiit...

    Articole relationate

    Categorii populare