Raluca Turcan: Palatul Reginei Maria a intrat în administrarea Ministerului Culturii şi va fi restaurat

Palatul Reginei Maria, din Constanţa, a intrat în administrarea Ministerului Culturii şi va fi restaurat, a anunţat miercuri ministrul Culturii, Raluca Turcan.

Restaurarea completă a vilei regale se va realiaza printr-un acord de finanţare cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE), a precizat Raluca Turcan, într-o postare pe pagina de Facebook.

„Palatul Reginei Maria din Constanţa, construit între 1924 şi 1926, a trecut printr-o perioadă complicată din punct de vedere juridic: clădirea aparţinea Ministerului Economiei, iar terenul unei companii private. Astăzi, în şedinţa de Guvern şi după eforturi pe mai multe planuri, acest monument de o valoare excepţională a fost declarat de interes public naţional şi a fost transferat în administrarea Ministerului Culturii, beneficiind şi de fondurile necesare pentru achiziţionare, conservare şi restaurare”, a scris ministrul Culturii.

Transferul imobilului se realizează la valoarea de 5.758.504 lei, stabilită prin raportul de evaluare din data de 29 august. Fondurile necesare pentru achiziţionarea acestuia sunt asigurate prin suplimentarea bugetului Ministerului Culturii, iar suplimentarea provine din Fondul de rezervă bugetară al Guvernului.

Vila regală urmează să fie transformată într-un spaţiu dedicat activităţilor şi serviciilor culturale.

„Încă din martie, la iniţiativa Ministerului Culturii, a fost aprobat Memorandumul privind contractarea unui împrumut de la BDCE pentru proiectul ‘Temelii culturale’, care include fonduri necesare pentru restaurarea Palatului Reginei Maria. Astăzi, după rezolvarea problemelor complexe legate de dreptul de proprietate, am preluat clădirea de la Ministerul Economiei, iar împreună cu Primăria Constanţa realizăm procesul de trecere a terenului în proprietatea statului şi administrarea Ministerului Culturii. Palatul Reginei Maria este un simbol al istoriei noastre, pe care, de astăzi, ne angajăm să îl păstrăm pentru generaţiile viitoare”, a adăugat Raluca Turcan.

Guvernul a informat că monumentul istoric, din patrimoniul Societăţii MAMAIA S.A., este declarat de interes public naţional şi trece în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Culturii

Hot this week

Topics

Mai mult

    Serbia insistă pe Porțile de Fier in parteneriat cu americanii

    Serbia dorește să dezvolte proiecte energetice mari, precum RHE...

    Vance acuză Microsoft

    Vicepreşedintele Statelor Unite, J.D Vance, a declarat că Microsoft...

    Cazul Epstein: Prințul Andrew a câștigat procesul împotriva poliției

    Un judecător al Înaltei Curți din Londra a stabilit...

    Sovata sold-out

    Ediția a XI-a a Festivalului Dovleacului de la Sovata...

    Piața globală a calculelor cuantice va depăși 1 miliard de dolari în 2027

    Piața globală a calculului cuantic va crește cu 22,9%...

    Articole relationate

    Categorii populare