Raluca Turcan: Am urmărit cu interes referirile din România legate de ziua de 1 mai. Din păcate, marea parte a discuţiilor a fost centrată pe mini-vacanţa de 1 mai, mici şi bere. Nimic despre drepturile celor care muncesc

Deputatul Raluca Turcan, lider al filialei PNL Sibiu, afirmă luni, într-o postare pe Facebook cu privire la sărbătoarea de 1 Mai, că în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) a fost introdus un jalon referitor la reforma salarizării în sistemul bugetar şi că este nevoie ca Ministerul Muncii să lanseze „o dezbatere serioasă pe această temă”.

Am urmarit cu interes referirile din România legate de ziua de 1 mai. Din păcate, marea parte a discuţiilor a fost centrată pe ‘mini-vacanţa de 1 mai’, mici şi bere. Nimic despre drepturile celor care muncesc! Am introdus în PNRR un jalon extrem de important care, dacă nu va fi respectat, va conduce la agravarea situaţiei legată de salarizare, echitate, bunăstare prin muncă. Este vorba de reforma salarizării. Avem nevoie de o nouă lege a salarizării bazată pe criterii corecte, echitate şi meritocraţie. Personal, îmi doresc să nu mai văd profesori care au venituri mai mici decât persoanele necalificate! Nici angajaţi dintr-un domeniu care câştiga aceiaşi bani lună de lună, indiferent de performanţele individuale şi de ceea ce produc efectiv în fiecare lună. Unii muncesc cât pentru şapte, în timp ce alţii dorm în post fără să rişte la final de lună să ducă mai puţini bani acasă, declară Turcan, care a fost şi ministru al Muncii.

Hot this week

Topics

Mai mult

    A mințit CIA cu Murmurul Șoaptelor

    Cel mai recent dispozitiv al CIA, „Ghost Murmur”, care,...

    Vance joacă Casa Albă la ruleta iraniană in Islamabad

    Pentru vicepreședintele american J.D. Vance, discuțiile dintre SUA și...

    Războiul din Iran lasă Asia fără orez

    Câmpurile cu orez pregătite pentru recoltat sunt inactive, iar...

    Putin ordonă implementarea inteligenței artificiale

    Președintele Vladimir Putin a instruit guvernul, împreună cu liderii...

    Trump prelungește ridicarea embargoului asupra petrolului rusesc

    Administrația Trump ar putea anunța astăzi, 10 aprilie, o...

    Coreea de Sud dă intre 67 și 405 dolari la 70% din populație sprijin in criza energiei

    Adunarea Națională a Republicii Coreea (Coreea de Sud) a...

    Articole relationate

    Categorii populare