Raed Arafat: Nu demisionez

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a declarat, duminică seară, că nu va demisiona din funcţie, însă nu este „lipit de scaun” şi dacă vrea cineva să îl demită, o poate face.

„Eu am zis-o, eu nu sunt lipit de scaun, nu demisionez eu, dar dacă sunt demis, este dreptul oricăruia să mă demită. Ce consider, după atacurile intensificate din ultima perioadă, (…) pentru că sunt atacuri de foarte mult timp (…) în final, fie se asumă că trebuie să plec, că nu mai este viziunea pe care o vrem şi aducem pe cineva mai deştept care să facă treabă, sau mai tânăr (…) deci să găsească pe unul de 30 de ani care să aibă viziune, să vină să o facă”, a spus Arafat la Antena 3.

El a explicat că, în cazul în care va rămâne în funcţie, va fi nevoie de sprijin pentru sistemul de urgenţă, dar există şi varianta ca el să fie demis şi schimbat sistemul actual.

„În final este una din două soluţii: ori ni-l asumăm pe doctorul Arafat şi atunci lucrăm cu el şi-l sprijinim, pentru că e nevoie de sprijin fără discuţii, nu ni-l asumăm pe doctorul Arafat, îl dăm afară, venim cu cineva şi mergem mai departe sau nu ni-l asumăm pe doctorul Arafat şi vrem să schimbăm sistemul şi atunci trebuie explicat populaţiei în ce sens se va schimba sistemul: intră privatul şi începe să ia din banii publici în locul sistemului public şi să facă el, în locul Ambulanţei, în locul SMURD-ului, anumite activităţi. Asta înseamnă că, în câţiva ani, va dispărea sectorul public”, a mai spus Arafat.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Traducerea vizitei șefului CIA la Moscova

    „Trump se grăbește pe toate fronturile: încearcă să rezolve...

    Cea mai mare grădină zoologică din România la 62 de ani: 350.000 de vizitatori pe an

    Grădina Zoologică din Târgu Mureș a anunțat, marți, că...

    Polonezii cumpără agențiile românești de turism

    Polonezii mizează pe turismul românesc şi îşi continuă achi­ziţiile...

    „Suveranistul” Peiu vrea să îl salveze pe Fritz

    Senatorul AUR Petrişor Peiu, nr 2 in partidul lui...

    Bolo anunță lovitura de grație pentru Fritz

    Premierul Ilie Bolojan a declarat la Digi24 că ”trebuie...

    Articole relationate

    Categorii populare