Raed Arafat: Este posibil să se ajungă la o rată de infectare foarte mare

Secretarul de stat din MAI Raed Arafat spune că autorităţile iau în calcul restricţionarea mai drastică în ceea ce priveşte adunările cu un număr mare de persoane, prin scăderea numărului de participanţi, decizia urmând a se aplica tuturor instituţiilor sau contextelor, inclusiv Bisericii. ”Este posibil să se ajungă la o rată de infectare foarte mare”, a spus Arafat, afirmând că estimările mondiale vorbesc despre 30 – 70%, transmite news.ro.

Raed Arafat a precizat că orice măsură restrictivă s-ar lua, aceasta trebuie să se aplice tuturor instituţiilor, inclusiv bisericii.

Întrebat care ar putea fi rata de infectare cu COVID în România, Raed Arafat a spus că la nivel mondial cifrele variază între 30 şi 70 %

”Este posibil să se ajungă la o rată de infectare foarte mare. La o rată de infectare foarte mare, numărul deceselor pe plan mondial poate să fie foarte mare. Sunt păreri, niciunul nu poate să spună ce va fi, din cauza asta suntem obligaţi să luăm toate măsurile posibile ca să limităm şi să prevenim”, a afirmat Raed Arafat.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Arabia Saudită cu sprijinul europenilor folosește canale confidențiale de negociere cu Iranul

    Arabia Saudită a intensificat contactele directe cu Iranul pentru...

    „Rezistenții” din presă in transă: Nicușor Pesedan

    Nicușor Dan a vorbit mai devreme cu argumentele Liei...

    Cascadorii râsului: Consulul din Dubai și purtătorul de cuvânt al MAE

    „Nu aveţi a vă teme de absolut nimic. Bucuraţi-vă...

    Kurzii nu vor să participe la războiul Americii cu Iranul

    Opoziția kurdă nu intenționează să se angajeze într-un conflict...

    Presa ucraineană publică un document al UE care amână aderarea Kievului

    Uniunea Europeană refuză să permită aderarea Ucrainei în 2027,...

    Secretarul general al ONU: Situația din Orientul Mijlociu poate scăpa de sub control

    Secretarul general al ONU, António Guterres, a declarat vineri...

    Articole relationate

    Categorii populare