Radio France recunoaște că Parlamentul European face mișto de România pe Schengen/ UMILINȚĂ: Bulgaria va intra în Schengen sub președinția României

O rezoluție a Parlamentului European, votată acum în sesiunea plenară de la Strasbourg, cere statelor membre aderarea României și a Bulgariei la spațiul Schengen. Raportul care stă la baza textului e întocmit de un bulgar, dar aderarea Bulgariei este prevăzută pentru 20 martie 2019. Raportul a fost inițiat în comisia de Libertăți Civile a Parlamentului și este redactat de Serghei Stanishev, fost Prim Ministru bulgar și actual președinte al Partidului Socialist European.  Demersul lui Stanishev este caduc întrucât Bulgaria a primit toate asigurările că va putea integra spațiul Schengen parțial probabil în data de 20 martie 2019. Acesta este singurul acord posibil privind extinderea Schengen în momentul actual, transmite Radio France Internationale.

Acordul statelor membre, negociat sub președinție bulgară a UE la începutul anului și susținut de PPE, prevede integrarea aeroporturilor bulgare la acea dată a echinocțiului de primăvară când se creează o « oră goală » de zbor în jurul miezului nopții.Cu toate acestea, rezoluția cere clar Consiliului și Comisiei Europene aplicarea normelor comunitare și, având în vedere că toate condițiile sunt îndeplinite de multi ani, integrarea deplină a celor două țări în spațiul Schengen. Se amintește faptul că deja în Iunie 2011 se afirma public că cele două țări îndeplinesc criteriile de aderare la spațiul Schengen, or de mult se știe că aceste criterii nu mai sunt un argument. Fostul ministru de interne francez (deputat european PPE) Brice Hortefeux a votat însă contra raportului considerând că Parlamentul trimite semnale contradictorii României trasa la răspundere pentru corupție de aceeași instituție chiar luna trecută. Culmea este că în ciuda obținerii acordului pentru Bulgaria pentru integrarea parțială, Parlamentul cere Consiliului renunțarea la integrarea în două etape – frontiere aeriene și maritime și ulterior, frontiere terestre, neexistând baze legale pentru această abordare.  Rezoluția, care nu are caracter constrângător, este doar un mijloc de presiune politică. In practică, decizia integrării aeroporturilor bulgare în Schengen va fi luată de miniștrii europeni de interne în luna februarie 2019, reuniune care va fi prezidată tocmai de România, mai transmite RFI. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o singură zi în Iran

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o...

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Articole relationate

    Categorii populare