RADIO FRANCE INTERNATIONALE: Partidul Socialist Francez confruntat cu „dezertări” şi cu „fuga” intelectualilor

0
286

COMENTARIU RADIO FRANCE INTERNATIONALE DE MATEI VIȘNIEC

În Franţa, Partidul Socialist este confruntat cu o „hemoragie de militanţi”, după cum arată cotidianul Le Monde. Înfrîngerile suferite în ultimii ani la practic toate scrutinurile electorale, dar şi o anumită deziluzie provocată de politica lui François Hollande explică în mare măsură acest fenomen.

Intre data de 5 şi 7 iunie, socialiştii francezi se vor reuni în Congres la Poitiers. In această perspectivă însă partidul este obligat să constate că „dezertările” s-au multiplicat în rîndurile sale. În 2006 Partidul Socialist Francez afişa, cu mîndrie, 260 000 de aderenţi. În 2012, cînd congresul lor s-a ţinut la Toulouse, cifra oficială a celor care plăteau cotizaţie era de 170 000. La începutul lunii viitoare, scrie Le Monde, formaţiunea riscă să nu poată mobiliza mai mult de 80 000 de militanţi.

De ce pleacă militanţii, se întreabă deci mulţi observatori. Unii sunt dezmăgiţi de virajul spre pragmatismul economic operat de François Hollande. Există o veche gardă socialistă care consideră pur şi simplă că preşedintele duce o politică economică de dreapta şi că adoptă măsuri dictate de viziunea liberală, ba chiar ultraliberală a Bruxelle-ului. Alţi simpatizanţi sau militanţi socialişti sunt nemulţumiţi de cum funcţionează organizaţiile locale, cărora le reproşează lipsa de deschidere şi refuzul de a organiza dezbateri. „Partidul este rupt de populaţie şi de realităţi” spun deseori aceşti dezmăgiţi în mesajele prin care îşi motivează plecarea.

Stînga mai este însă confruntată cu un fenomen: faptul că mulţi intelectualu, care multă vreme, i-au fost fideli, încep să o abandoneze. Faptul că doi filozofi precum Michel Onfray şi Emmanuel Todd au ajuns chiar să-l insulte pe premierul Manuel Valls, poate singura speranţă a stîngii la prezidenţialele din 2017, este un fenomen surprinzător. În ultimul timp, picătura care a vărsat paharul şi a accentuat gustul amar resimţit deja de intelectualii de stînga, este reforma programelor şcolare propusă de tînăra ministră a învăţămîntului, Najat Vallud-Belkacem. Propunerile ei au fost interpretate ca un fel de intenţie de nivelare a societăţii, în numele unei concepţii dogmatice despre egalitate, prin coborîrea drastică a ştachetei la nivelul exigenţelor şcolare. Anti-elitismul programat al acestei reforme a surprins de fapt în mod neplăcut, ba chiar a iritat elitele de stînga ale Franţei.