spot_img
3.8 C
București
marți, decembrie 10, 2024
AcasăAnalizeRadio France Internationale: Franţa îşi schimbă strategia şi mizează pe Rusia ca...

Radio France Internationale: Franţa îşi schimbă strategia şi mizează pe Rusia ca să-i înfrângă pe islamişti

-

COMENTARIU RADIO FRANCE INTERNATIONALE DE VASILE DAMIAN:

- Reclama -

În timp ce ancheta continuă în regiunea pariziană pentru a-i găsi pe eventualii complici ai teroriştilor de vineri, Franţa îşi mobilizează aliaţii. François Hollande se va întâlni astfel cu omologul său american Barack Obama pe 24 noiembrie la Washington iar pe liderul rus Vladimir Putin îl va vedea două zile mai târziu la Moscova. Ideea liderul francez este de a creea « o mare coaliţie unică pentru a distruge organizaţia statul islamic ». In paralel Franţa a cerut şi asistenţă militară ţărilor Uniunii europene după o nouă noapte de bombardamente la Raqa, fieful mişcării islamiste. Intre timp, ancheta continuă la Paris, care sunt ultimele noutăţi ?

- Advertisement -

Să începem prin a spune că din spusele autorităţilor franceze, « 117 persoane decedate în atacurile din 13 noiembrie au fost déjà identificate ». Reamintim că în total s-au înregistrat în aceea zi 129 de decese la Stade de France, în sala de concerte Bataclan şi în mai multe baruri şi restaurante din arondismentele 10 şi 11 ale Parisului.

Pe planul anchetei, poliţia a efectuat 128 de noi percheziţii în noaptea de luni spre marţi.16 persoane au fost interpelate şi 6 arme confiscate. Reamintim că luni fuseseră déjà arestate 23 persoane după o primă serie de 168 de percheziţii. Toate aceste operaţiuni nu sunt legate neapărat de atacurile ucigătoare de vinerea trecută ci ţintesc în ansamblul ei mişcarea islamistă din Franţa.

- Advertisement -

Anchetatorii au găsit în nordul Parisului o maşină înmatriculată în Belgia ce fusese închiriată de Salah Abdelslam, suspectul-cheie în continuare dat în căutare. Poliţia franceză nu exclude ipoteza unui al doilea fugar. Surse ale anchetei mai afirmă că textul de revendicare al atentatelor din 13 noiembrie, text semnat în numele Organizaţiei statul islamic, a fost înregistrat şi difuzat pe internet de jihadistul francez Fabien Clain. In vârstă de 35 de ani el este un veteran din Toulouse al filierelor islamiste. El a fost apropiat de teroristul Mohamed Merah iar în 2009 a fost chiar condamnat la 5 ani închisoare. In urma ispăşirii pedepsei a plecat în Siria împreună cu alţi islamişti din Toulouse.

In fine să mai spunem că revista satirică Charlie Hebdo, şi ea ţinta în luna ianuarie a unui atentat terorist, publică pe coperta numărului de miercuri o nouă caricatură ce va face polemică. Desenul reprezintă un om ciurit de gloanţe, plin de găuri prin care se scurge şampania pe care continuă s-o bea respectivul. Textul înscris deasupra este « Ils ont les armes, on les emmerde, on a le champagne » pe care l-am pute atraduce liber cam aşa : « Ei au armele dar să-i ia dracul pentru că noi avem şampania ».

Internaţionalizarea atacurilor, strategie logică pentru organizaţia statul islamic

Moscova a confirmat faptul că prăbuşirea avionului rusesc în Sinai acum două săptămâni se datorează unui atac terorist, atac ce fusese dealtfel revendicat de Organizaţia statul islamic. O mişcare ce iată a reuşit în doar 18 luni de existenţă să-şi creeze o adevărată reţea peste tot în lume. Experţii sunt categorici: “internaţionalizarea” era un pas logic pentru organizaţia statul islamic. Mişcarea teroristă, moştenitoare a lui al-Qaida – organizaţie ce a “inaugurat” atentatele spectaculoase atacând cele două turnuri gemene din New York în 11 septembrie 2001 – a reuşit în doar câteva zile să realizeze două atacuri de răsunet şi în afara teritoriului controlat de ea: un avion rusesc doborât în Sinai iar acum o serie inedităde atentate la Paris. Asta în timp ce aşa-zisul “califat” al mişcării, călare pe graniţa dintre Siria şi Irak este, din aer, ţinta cotidiană a bombardamentelor occidentale şi la sol a combatanţilor kurzi aliaţi cu rebelii sirieni şi forţelor de la Damasc.

Tocmai însă în acest context dificil, « internaţionalizarea este o etapă logică, reprezintă o strategie globalizată » spune Charlie Winter, un expert citate de agenţia France Presse. Câtă vreme organizaţia statul islamic nu comitea acţiuni similare sau şi mai şi decât cele comise de al-Qaida, nu se punea la îndoială cine este « mai tare ». Răspunsul, dovada a venit deci acum în răgaz de doar câteva zile. In plus, prin complexitatea şi amploarea atacurilor de la Paris, organizaţia statul islamic demonstrează că s-a pregătit extraordinar de bine şi de coordonat. Pentru un astfel de grup terorist, frenezia mediatică suscitatăacum nu poate fi decât un plus în supralicitarea cu alte formaţiuni de acest gen.

Cine dă ordinele de atac ?

Singurele întrebări care mai rămân în suspans sunt cele legate de originea ordinelor. Cine a decis săfie atacat avionul sau să fie lansate atacurile de la Paris ? Mulţi pun la îndoială implicarea directă a aşa-zisului « calif » Abubakr al-Bagdadi. Acestuia îi revine probabil comandamentul doar în teritoriul pe care-l controlează în Siria şi Irak. In rest, comandanţii locali iau decizia finală, evident în conformitate cu strategia generală stabilită de “calif”. O altă întrebare pe care şi-o pun specialiştii este în ce măsură divesrele ramuri ale organizaţiei teroriste comunică cu centrul?

Alţi analişti constată că tot mai mulţi combatanţi occidentali revin acasă din Siria şi Irak unde s-au antrenat serios pe teren şi deci sunt capabili săcomită astfel de atacuri teroriste. In fine, cei care au dificultăţi în a pleca din Occident spre frontul siriano-irakian, aleg pur şi simplu să acţioneze direct acasă la ei.

Potrivit unui recent raport al Congresului american, diversele grupuri teroriste ar număra 25 de mii de combatanţi străini veniţi din 100 de ţări diferite, iar printre aceştia s-ar afla 4500 de occidentali.

Parisul îşi modifică strategia şi se apropie de Moscova

François Hollande e precizat clar în discursul său de luni din faţa congresului că va lua contact cu omologii săi rus şi american pentru a creea o « mare şi unică coaliţie contra organizaţiei statul islamic ». Un specialist în relaţii internaţional citat de AFP spune însă că « marja de manevră a diplomaţiei franceze nu e foarte mare. Lucruruile se joacă între ruşi şi americani iar noi încercăm să ne strecurăm acolo » spune Bertrand Badie.

Tonul folosit luni de preşedintele francez vizavi de Rusia contrastează foarte mult cu cel utilizat până acum de François Hollande. Parisul îi reproşa încărecent Mosciovei că-ol sprijină pe Bachar al-Assad. Acum, răsturnarea de la putere a liderului de la Damasc nu mai e prioritatea numărul unu a Parisului. « Inamicul nostru este organizaţia statul islamic” a repetat de mai multe ori şeful statului francez. Ex-premierul conservator francez Alain Juppé împărtăşeşte aceaşi strategie de combatere cu prioritate a islamiştilor.

Cu siguranţă că această schimbare de strategie a Parisului nu poate decât satisface Moscova care dintotdeauna susţine că nu al-Assad e pericolul numărul unu. Atentatele de la Paris nu fac din păcate decât să valideze ipoteza ruşilor.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img