Radio Europa Liberă: Sunt implicate serviciile în afacerea Suceava? Cu aparatura SRI de un miliard de euro filau și interceptau toți boierii și răzeșii Sucevei

Ministerul de Interne vrea să ne transmită că e gata să facă operații pe viu în sistem, doar-doar o scăpa de corupți. Sau poate că atunci când îi amenința pe interlopi că va interveni și le va demantela organizațiile se referea de fapt la interlopii și găștile din poliție. Probabil că atunci când spunea „Sunt cu ochii pe voi” nu se referea la mafiile care și-au marcat orașele și teritoriile cu șișul și adrenalina, ci cele care au marcat cu feromoni subsolul și culoarele instituțiilor, iar dacă e așa, poate că ar fi bine să fie cu ochii și pe mafiile din achiziții, din administrația publică și/sau locală, din finanțe, din diverse agenții guvernamentale care dau bani europeni pe ochi frumoși și carnet de partid convenabil, se spune într-un comentariu Radio Europa Liberă.

Indiferent ce vrea să spună, interesant e ce nu face: să-i suspende pe toți șefii poliției județene, să-și trimită potera să culeagă toți corupții, în fine să facă curățenie cu picamerul și aruncătorul de flăcări, pentru că este clar că la Suceava nu era o familie, ci o întreprindere care a industrializat corupția, a externalizat-o (implicat în afacere e și Registrul Auto), care a adus parteneriatul public-privat la cele mai înalte culmi de infracționalitate (a propos, serviciile secrete or fi implicate și ele? Dacă nu sunt, de ce nu au tras alarma, pentru că e vorba despre acte de corupție petrecute de-a lungul a doi ani, timp suficient ca SRI cu aparatura aceea de un miliard de euro, după cum spunea Băsescu, să fileze și să intercepteze toți boierii și răzeșii Sucevei). Poate că la ședința CSAT programată zilele următoare ar trebui să se discute și despre circuitul corupției prin natura statului luând ca exemplu Suceava sau catastrofa de la Piatra-Neamț. Cert este că informațiile publicate de Ministerul de Interne au forțat procedurile și răbdarea DNA care pretinde că poliția nu avea dreptul să facă publice informațiile întrucât ele sunt în curs de cercetare și conțin elemente vitale care trebuie să rămână la dosar, se mai spune în comentariul REL.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ucrainienii au amenințat părinții români pentru a-i forța să înscrie copiii în clasa cu predare în limba ucraineană

    Anatolii Abgaș, președintele ONG „Agenția de dezvoltare locală Orlivka–Kartal”...

    Șeful CJ Caraș Severin îl ironizează pe Bolo: Bravo, Ilie. Ești as pe economie!

    Propun să-i acordăm Premiul Nobel pentru economie geniului Ilie.Din...

    De ce România nu mai exportă miere

    Producția de miere a României anul acesta o putem...

    Meloni acuză guvernul CDU-SPD că este de vină pentru victoria AfD

    Partidul Alternativa pentru Germania (AfD) devine mai puternic deoarece...

    8 dolari galonul de motorină in California, 6 dolari in restul Americii

    Prețul motorinei la pompă a atins, vineri, un nou...

    Articole relationate

    Categorii populare