Cumva, pare-se că gena revoltei împotriva corupției establishmentului tinde să uniformizeze spațiul social-politic româno-bulgar și să-l facă insensibil la nuanțe. Pentru cei care suferă de dicromatopsie, altfel spus, incapacitatea de a distinge culorile, aripile îngerilor justiției vor părea mereu albe, iar activitatea Laurei Kövesi ireproșabilă. Însă, în ciuda imnelor de laudă, viața ei e plină de griuri: a mințit repetat în legătură cu protocoalele încheiate cu serviciile secrete și cu alte agenții ale statului, a plagiat într-o proporție „acceptabilă” din punct de vedere universitar, a avut legături periculoase și încă neexplicate cu parte dintre cei cărora le fabrică acum dosare, a făcut presiuni asupra subalternilor să direcționeze anchetele către zonele de confort politic. Un om ca toți oamenii, cu păcatele și virtuțile sale care nu ar putea fi văzute, desigur, de la Sofia, de vreme ce nu sunt băgate în seamă nici din mijlocul Pieței Victoria, se spune într-un comentariu al postului de radio Europa Liberă, finanțat de Congresul american.
De asemenea, azi nu știm mai multe despre crimele și criminalii Revoluției decât acum treizeci de ani. Ba chiar, pe tura Laurei Kövesi de procuror general (octombrie 2015), crimele s-au prescris și dosarul clasat. A fost nevoie de un impuls din înaltul Cotrocenilor pentru ca procurorii să-și reia cercetările și dosarul să ajungă în instanță. Nici dosarele cu crimele din timpul mineriadelor nu stau mai bine. România a fost măturată de războaie civile succesive vreme de mai bine de doi ani, adică între decembrie 1989 și sfârșitul lui 1991, ba chiar și după. Războaie care au rămas și ele, ca și Revoluția, niște crime cu autor necunoscut, dar notoriu. Unii făptași sau complici ai acestora la crimele în masă au ajuns șefii acestei țări, alții au ajuns academicieni, mai afirmă REL.