Încă de pe vremea conversiunii în masă a securiştilor la capitalism şi a activiştilor comunişti la democraţie s-a declanşat contagiunea în masă de milionari cu dobândă politică preferenţială. Între bănci şi politică a fost din totdeauna o simbioză pe care capitalismul de stat, chiar de la primele sale jocuri piramidale şi falimente bancare păstorite magnanim şi nepăsător şi de domnul Isărescu, nu a făcut decât s-o întărească. După evenimentele din decembrie 1989, felicitările, masa şi dansul au fost convocate în subsolul Băncii Naţionale unde fiecare s-a servit cum a vrut din meniul casei, afirma intr-un comentariu Radio Europa Libera.
FRAGMENT DIN COMENTARIUL EUROPEI LIBERE:
Transferarea banilor de buzunar ai securităţii în Bancorex (şi în alte afaceri conexe despre care Dan Voiculescu nu ştie nimic) a reprezentat ocazia primelor tunuri date de cunoscători. Nu întâmplător unii bancheri au fost recrutaţi de Serviciul de Informaţii Externe care le-a dat grade înalte şi remuneraţii grase. Cum ar fi putut lăsat SIE, adică fostul departament de informaţii externe al comuniştilor, valuta pe mâna ageamiilor? Răzvan Temeşan, fostul şef Bancorex, prieten cu Mugur Isărescu şi cel care a făcut pierduţi prin subsolurile politicii banii comerţului exterior românesc, este acum expert bancar. Şi-a recâştigat onorabilitatea şi chiar a dat statul în judecată să primească nişte milioane de euro despăgubiri. A câştigat într-o primă instanţă iar statul ar fi trebuit să-i plătească milioane bune pentru salariile dintre perioada în care a fost închis. A doua instanţă i-a purtat ghinion, altminteri ar fi trebuit să-i plătim cu toţii datoria salarială cu dobândă şi comisioane.
Scandaloasele falimente ale băncilor care au dat credite fără acoperire şi cu o imprudenţă ostentativă tuturor şmecherilor cu acces la birourile şefilor de partid şi de stat au lăsat în urmă răni de nevindecat în prestigiul şi finanţele băncilor şi nişte dosare penale grele de găuri negre. Dar şi nişte bancheri care-şi întâmpină sentinţele blânde şi confortabile cu zâmbetul pe buze, căci zornăitul cătuşelor li-l evocă pe cel al mărunţişului din paradisele fiscale. Este o simbioză de înţeles: bancherii au ceea ce le trebuie politicienilor pentru a fi pe deplin oameni politici. Iar politicienii, la rândul lor, au ceea ce le trebuie bancherilor pentru a putea investi şi mai mult în viitorul personal. Însuşi Mugur Isărescu a cochetat cu politica, fiind al doilea finanţist comunist, după Theodor Stolojan, care a făcut pe tehnocratul în fruntea guvernului. A candidat la preşedinţie în numele CDR, reuşind să iasă al treilea din cursă. Nu-l voiau preşedinte de ţară, ci de bancă unde stă placid de mai bine de un sfert de veac.
Şi nu este singur acolo. Mâna lui dreaptă este unul dintre cei mai contestaţi miniştri ai finanţelor, fostul PSD-ist Florin Georgescu, nume legat de cea mai devastatoare perioadă a economiei româneşti, când inflaţia era de trei cifre şi deficitul de două. Iar mâna stângă a guvernatorului este avocatul liberal Bogdan Olteanu, fost vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, care doveşte mai mereu în ultimii ani că tăcerea este de aur, mai ales când se încumetă să scoată o vorbă. Aşa se explică faptul că banii sunt bine orientaţi politic şi că politicile bancare trebuie tămâiate mai întâi în altarele partidelor pentru a da aromă creditelor. Mărunţişul aruncat pe treptele Băncii naţionale nu semnifică doar comisioanele, taxele şi dobânda discreţionară, ci şi ochiul închis de cei care stabilesc politicile fiscale faţă de risipitorii de prin bănci şi ministere.
Nu e o întâmplare că, tot în aceste zile, s-a lansat discuţia cheltuielilor fără cap şi coadă făcute pe sistemele de ascultare ale Serviciului Român de Informaţii. S-a spus că e vorba despre un miliard de euro risipit degeaba întrucât Curtea Constituţională a interzis ca ascultările făcute de aceştia să fie folosite în tribunal. Dar ce contează un miliard de euro în ţara unde au dispărut zeci de miliarde fie prost investite, fie de-a dreptul furate de diverşi oficiali? Puţini sunt scandalizaţi de dimensiunea pantagruelică a cheltuielilor şi nici nu s-au cerut explicaţii de ce a fost nevoie de ele când s-au tăiat atâţia bani de la muncă, sănătate şi educaţie. De acest mărunţiş aruncat pe treptele Băncii nu se mai formalizează nimeni. SRI nu mai întinează drapelul, că reprezintă, nu-i aşa? „interesul naţional”, cum ar spune şeful operativ SRI, Florian Coldea, doctorandul lui Gabriel Oprea. Şi nici nu se gândeşte nimeni să recupereze banii prost cheltuiţi cerând chiar despăgubiri de la SRI. Sau măcar să preia aparatura, s-o refolosească. Deşi, totuşi! dacă suma nu e rodul unei minţi înfierbântate, cineva ar trebui să răspundă: un miliard pentru interceptări nu o fi cheltuit nici măcar securitatea comunistă. Semnificativ este că, de îndată ce s-a aflat care este verdictul Curţii Constituţionale, diversele departamente de urmărire au anunţat că au nevoie de zeci de milioane de euro pentru aparatură de ascultare. S-a lansat astfel programul Primul server pentru nenumăratele servicii secrete româneşt care vor să spargă monopolul interceptărilor SRI. Odată în plus se vede, în ajun de alegeri, că puterea nu se face doar cu bani, ci şi cu informaţii şi vorbe. Informaţiile şi vorbele altora.
