Dar cea mai adâncă enigmă a întregii afaceri a ascultărilor este că, deşi au fost fabricate în ultimii cinci ani zeci şi sute de mii de dosare (care au presupus şi mai multe persoane interceptate), doar zece la sută au putut fi folosite în tribunal. Din care, oricum, doar zece procente i-au convins pe judecători şi au sfârşit cu condamnări. Adică ascultările şi interceptările, cele mai importante probe la dosar pare-se, au servit în proporţie de un procent. Teoretic. Şi, pentru că ştim din experienţă că nimic nu se pierde în statele autoritare în care drepturile sunt un lux teoretic, este evident că restul de informaţie va fi tezaurizat cu grijă, gata de valorificare, se afirmă într-un comentariu al postului de radio Europa Liberă despre scandalul interceptărilor din România.
Iar viitorul sună şi mai bine. Fostul preşedinte Băsescu, prieten de suflet al serviciilor secrete care l-au ajutat nu odată să citească gândurile adversarilor, afirma că aparatura SRI „este gigantică şi foarte scumpă, de ultimă generaţie.” La ea, ne asigură fostul preşedinte, „sunt ataşate serverele tuturor operatorilor de telefonie mobilă.” Serverele tuturor operatorilor! Cine ar putea şti mai bine decât fostul preşedinte? Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, SRI sau preşedinţia nici nu au negat, nici nu au aprobat şi nici nu au condamnat această informaţie care, probabil este, în sine, un secret de stat şi o altă lovitură dată luxului teoretic al democraţiei. Dar cum s-ar putea lega agenţii acoperiţi tocmai de cel care le-a fost tată, fiu şi client sfânt?, mai spune postul de radio finanțat de Congresul american.
Ordonanţa care legalizează ilegalitatea ascultărilor nu este primul semn al alunecării prin faliile democraţiei. Nu altfel s-a întâmplat cu aşa-numita Lege Big Brother votată, respinsă şi revotată pentru a fi adoptată şi aprobată de preşedinte. Chiar şi în forma ei modificată, legea consfinţea ceea ce Curtea Constituţională declarase ilegal. Modificarea s-a făcut pentru a ascunde mai în străfundurile genomului cromozomii neconstituţionalităţii. S-au făcut modificări pe ici-pe colo, de ochii lumii, pentru a cosmetiza o lege care minează principii fundamentale ale democraţiei. Pentru a câştiga, pe lângă legalitate, şi ceva legitimitate, ucenicii vrăjitori au scos (atunci, ca şi acum) cozile de topor la produs. Se pare că au uitat demult formula prin care să le oprească. Dar nici nu le trebuie. Propaganda nu a suferit niciodată de supraproducţie. Au apărut la televizor, au cucerit presa şi instituţiile, folosind toate mijloacele de manual (corupţie, criminalitate economică, refugiaţi musulmani, terorism…) pentru a stârni panica şi a crea necesitatea propriei existenţe. Spaima de spectre, fantome şi jocurile de umbre ale puterii este metoda predilectă prin care s-a obţinut mereu consimţământul românilor de a vota pentru răul mai mic, este concluzia Europei Libere.