Radio Europa Liberă despre eșecul dezbaterii despre Justiția din România din Parlamentul European: Weber și Timmermans au lipsit

Din dezbaterea de luni seara nu va rezulta un document de poziţie al Parlamentului European, ceea ce înseamnă că PE nu va vota o rezoluţie pe această temă.„Comisia Europeană urmăreşte cu atenţie şi preocupare evoluţiile cu privire la statul de drept din România”, a spus luni seara, la Strasbourg, Comisara europeană pentru justiţie, Věra Jourová, care a cerut guvernului de la Bucureşti să „revină pe calea reformelor, şi să nu sa dea înapoi”.Dezbaterea de luni seară, din plenul Parlamentului European, a fost organizată la solicitarea grupului PPE (Partidul Popular European), însă nu a suscitat interes din partea eurodeputaţilor, sala fiind aproape goală. Mai mult, nici un reprezentant al Preşedinţiei române a Consiliului nu a fost prezent, fapt care a stârnit indignarea mai multor deputaţi, participanţi la dezbatere, transmite Radio Europa Liberă.

epa04998134 Jean-Claude Juncker , President of the European Commission, kisses the head of First Vice-President of European Commission Frans Timmermans (R) of the Netherlands before the key debate about the Conclusions of the European Council meeting in the European Parliament in Strasbourg, France, 27 October 2015. EPA/Patrick Seeger

A fost pentru a doua oară că Parlamentul European a discutat situaţia statului de drept în România, la solicitarea grupului creștin-democrat, PPE, însă dezbaterea a avut loc într-o sală aproape goală, cu abia două duzini de parlamentari (din 751) prezenți și în absența premierului Viorica Dăncilă, care a găsit pretextul unei întâlniri cu omologul său vietnamez.
La fel, lucru sever criticat, au fost absenți și figurile cele mai importante ale principalelor grupuri politice europene, Manfred Weber pentru PPE și Comisarul Frans Timmermans pentru socialiști. Ambii sunt Spitzenkandidaten, altfel zis candidează pentru funcția de președinte al Comisiei Europene din partea formațiunilor lor respective, mai spune Radio Europa Liberă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Articole relationate

    Categorii populare