Radio China:Țările din Orientul Mijlociu scapă din nou de ”scenariul american”

După o izolare de 12 ani, Siria s-a alăturat din nou, în 7 mai, Ligii Arabe. La reuniunea specială a miniștrilor de Externe ai statelor membre, organizată în aceeași zi, s-a hotărât ca Siria să fie readmisă ca membru cu drepturi depline în Liga Arabă. Potrivit vocilor externe, reintrarea Siriei în familia țărilor arabe reprezintă un nou jalon în procesul de reconciliere în Orientul Mijlociu după ce Arabia Saudită și Iranul și-au dat mâinile la Beijing, spune într-un comentariu Radio China.

CE SUSȚINE RADIO CHINA:

Liga Arabă s-a înființat în anul 1945, având 22 de state membre, iar Siria a fost una dintre fondatoarele organizației. În anul 2011, Liga Arabă a suspendat Siria din organizație după ce a izbucnit criza în această țară, fiind închise ambasadele mai multor țări arabe pe teritoriul Siriei, precum cea a Arabiei Saudite. După aceea, diplomația siriană a intrat într-o stare de izolare relativă, SUA și țările occidentale impunând sancțiuni statului sirian.

Revenirea Siriei în Liga Arabă, după o absență de 12 ani, nu este un lucru surprinzător. Cu privire la criza din Siria, armatele guvernamentale au recontrolat, din anul 2018, peste 70% din teritoriul țării, iar forțele de opoziție au devenit tot mai slabe. Odată cu clarificarea procesului de război și programarea reconstruirii statului, țările arabe au început, în ultimii ani, să aibă contacte cu Damascul. Îndeosebi, de anul acesta, președintele sirian, Bashar al-Assad, a fost întâmpinat la nivel înalt în cadrul Ligii Arabe, pe când Tunisia și Siria au emis o declarație comună pentru redeschiderea ambasadelor celor două țări, iar ministrul saudit de Externe, Faisal bin Farhan Al Saud, a vizitat Siria. Din punct de vedere al evoluției situației din Orientul Mijlociu, China a împăcat Arabia Saudită și Iranul, țări care sprijină diferite forțe politice ale crizei siriene, reconcilierea acestora destinzând relațiile încordate ale Siriei cu Liga Arabă.

Mai important este faptul că atunci când lumea a intrat într-o nouă perioadă cu tulburări, țările arabe conștiente s-au ”deșteptat”. De-a lungul anilor, SUA s-au amestecat în mod abuziv în afacerile țărilor Orientului Mijlociu și au provocat rezistență și activități separatiste în regiune, practicile Washingtonului generând continuu conflicte și războaie.

Coincidență sau nu, odată cu reprimirea Siriei în Liga Arabă, consilierul pentru securitate națională al SUA, Jake Sullivan, a vizitat în aceeași zi Arabia Saudită. Bloomberg consemnează că decizia Ligii Arabe, care ”ignoră SUA”, demonstrează scăderea influenței Washingtonului în regiunile producătoare de petrol.

În ultima perioadă, Washingtonul a luat o serie de măsuri după ce Orientul Mijlociu nu a mai ”jucat după scenariul american”. Directorul Agenției Centrale de Informații (CIA), William Burns, a vizitat Arabia Saudită, exprimând ”dezamăgirea” față de îmbunătățirea relațiilor între Arabia Saudită și Iran. La mai multe evenimente internaționale, reprezentanții SUA au provocat dificultăți autorităților siriene, sub pretextul drepturilor omului, afirmând că ”Washingtonul nu va realiza normalizarea relațiilor cu regimul lui Assad, și nu va sprijini alte țări să-și normalizeze relațiile cu Damasc ”.

Toate acțiunile SUA nu au reușit să împiedice tendința de conciliere în Orientul Mijlociu. De la împăcarea Arabiei Saudite cu Iranul, la revenirea Siriei în Liga Arabă, țările din regiune lansează semnalul că acestea doresc pace, dezvoltare și autonomie.

Cunoscutul jurnalist american Fareed Zakaria spune în articolul său publicat în The Washington Post că SUA rămân amorțite în ”meritele diplomației” obținute în perioada Războiului Rece, fără să simtă că lumea trece prin schimbări majore. ”Valurile de împăcare”apărute în Orientul Mijlociu, amintesc statului american că timpurile s-au schimbat deja.

Hot this week

Topics

Mai mult

    După ce a dat 90 miliarde de euro Ucrainei, Leyen spune că mai trebuie dați 70

    Împrumutul de 90 de miliarde de euro acordat Ucrainei...

    Trump își dă afară purtătoarea de cuvânt după câteva zile

    Președintele american Donald Trump a declarat vineri că noua...

    Șeful CJ Mureș anunță o nouă creșă la Miercurea Nirajului

    Am inaugurat o nouă creșă cu 40 de locuri...

    Mehedinți vrea să profite la maximum de viitorul Program Interreg IPA România–Serbia pentru 2028–2034

    La Palatul Culturii „Teodor Costescu” din Drobeta-Turnu Severin, a...

    Merz: Susțin atacurile ucrainene asupra instalațiilor energetice rusești

    Cancelarul german Friedrich Merz a susținut astăzi Ucraina în...

    Vučić: Croația se amestecă brutal în alegerile din Serbia

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat în...

    Articole relationate

    Categorii populare