spot_img
joi, 5 februarie, 2026
6.4 C
București

Radio China: Americanii ard cereale ca să vândă carburanți mai ieftini

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a avertizat din nou că criza cerealieră globală se agravează. Printre cele 48 de ţări afectate cel mai mult de criza alimentară se numără statele africane, care ocupă o mare pondere. Peste 300 milioane de africani suferă de foamete.În această situaţie gravă, SUA, cel mai mare producător de porumb din lume, continuă să îl ardă pentru a face alcoolul, care poate fi adăugat la benzină pentru încetinirea ritmului de creştere a preţurilor la combustibil. În 2021, peste 100 milioane de tone de porumb au fost arse. Între 1 iunie și 15 septembrie 2022 în unele stații de carburanți americanii au cumpărat benzina E15, care a avut în componență etanol în prpoporție de 15%, transmite Radio China.

Prin arderea porumbului, producătorii de cereale şi alcool americani au avut profituri uriaşe, iar politicienii de la Washington au obţinut mai multe voturi şi donaţii politice. Însă, creşterea producţiei de alcool nu poate acoperi deloc cererea uriaşă de combustibil, nici nu poate rezolva criza energetică din SUA. Dimpotrivă, o cerere tot mai mare faţă de porumb a stimulat creşterea preţurilor la anumite soiuri de culturi de cereale pe plan mondial. Potrivit Organizaţiei ONU pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), până în 2027, preţurile la cereale pe plan global vor creşte cu 8,5%.Arderea cerealelor pentru obţinerea combustibilului este o risipă uriaşă și satisface doar interesele unor oameni de afaceri şi politicieni americani, dar a agravat criza alimentară în regiunile subdezvoltate din lume, pentru care toată lumea va plăti un preţ mare, mai spune Radio China.

Hot this week

Topics

Mai mult

    „Agentul de plăți” al moldoveanului Ilan Shor a transferat 100 miliarde de dolari din Rusia

    În Rusia, pe fondul restricțiilor impuse de sancțiuni, agentul...

    Olimpiada de la Milano rupe orașul

    Italia se pregătește de Jocurile Olimpice de Iarnă. Sub...

    Rubio: Acordul nuclear cu Rusia trebuie să includă și China

    Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat astăzi,...

    Macron și-a trimis consilierul cheie la Moscova

    Pe 3 februarie, Emmanuel Bonne, consilier diplomatic al președintelui...

    Rareș Bogdan: Cetățenii europeni așteaptă fapte

    Cetățenii europeni sunt prea inteligenți pentru a fi manipulați...

    Articole relationate

    Categorii populare