Putin supărat pe Bulgaria

Preşedintele rus Vladimir Putin a acuzat miercuri Bulgaria că întârzie în mod deliberat construcţia secţiunii sale a gazoductului TurkStream, motiv pentru care a avertizat guvernul de la Sofia că Rusia ar putea găsi soluţii pentru ca acest gazoduct să ocolească teritoriul bulgar, informează Reuters.

”Dacă leadership-ul bulgar nu o doreşte (conducta TurkStream), vom găsi alte soluţii să o implementăm în sud-estul Europei”, a declarat Putin după o întâlnire avută în staţiunea Soci cu preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic.

Acesta din urmă a spus că secţiunea respectivei conduce de pe teritoriul sârb este aproape finalizată.

Conducta TurkStream leagă Rusia de partea europeană a Turciei. Prima linie a conductei, cu o capacitate de 15,75 miliarde de metri cubi pe an, va aproviziona piaţa locală din Turcia. Cea de-a doua linie, cu o capacitate similară, ar urma să fie destinată aprovizionării clienţilor din Europa de Sud-Est. Rusia intenţionează ca luna viitoare să inaugureze prima linie, dar darea în exploatare a celei de-a doua depinde de realizarea infrastructurii necesare în Bulgaria, Serbia şi Ungaria.

Guvernul de la Sofia a promis în octombrie că va finaliza secţiunea gazoductului TurkStream de pe teritoriul bulgar până în 2020, după ce în septembrie a semnat cu compania saudită Arkad un acord pentru realizarea celor 474 de kilometri ai acestei conducte pe teritoriul bulgar.

După ce relaţiile dintre Moscova şi Belgrad au fost puse la încercare în ultimele săptămâni în urma unui scandal de spionaj, Putin şi Vucic au ţinut să evidenţieze la această întâlnire raporturile tradiţionale foarte bune dintre ţările lor şi au încercat fiecare să pună accentul pe componenta economică. Astfel, în timp ce Putin a făcut referire la creşterea cu 9% a schimburilor comerciale bilaterale în primele nouă luni ale anului în curs, Vucic a vorbit despre investiţiile ruseşti efectuate în infrastructura Serbiei.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Grecia atrage atenția UE că interdicția pentru GNL-ul rusesc va afecta economia europeană

    Grecia și-a exprimat îngrijorarea serioasă cu privire la impactul...

    România a câștigat „Zmeura de Aur” la dezastru economic

    De aproximativ 10 luni, România domină detașat primul loc...

    „Hackerii ruși” din furtul secolului umflă conturile statului român

    Un presupus atac cibernetic a vizat aplicația Agenției Naționale...

    Serbia spune că va atrage investiții americane de 20 miliarde dolari

    Ministrul sârb pentru Integrări Europene, Nemanja Starović a declarat...

    Air Serbia a ajuns la 40 de avioane și se extinde, TAROM are 12

    Directorul general al Air Serbia, Jirži Marek, a declarat...

    Dictatura lui Péter Magyar

    Pe 17 iulie, președintele ungar Tamás Szujok trebuie să...

    Articole relationate

    Categorii populare