Putin și Hollande, alianță în Siria: Navele rusești alături de portavionul Charles de Gaulles, serviciile de informații vor lucra împreună

Președintele rus Vladimir Putin și omologul său francez François Hollande s-au pronunțat marți, în timpul unei convorbiri telefonice, pentru ‘o coordonare mai strânsă’ între agențiile lor de informații în privința conflictului sirian, după atacurile teroriste de vineri de la Paris, a anunțat serviciul de presă al Kremlinului, potrivit AFP.

Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, a ordonat, marţi, navelor sale de război de pe Marea Mediterană să intre „în contact direct” cu portavionul Charles de Gaulle şi să coopereze cu aliaţii francezi, în lupta de combatere a grupului terorist Stat Islamic, informează site-ul publicaţiei Le Figaro.

Cei doi lideri ‘au convenit să aibă contacte și o coordonare mai strânsă între militari și agențiile de informații din cele două țări în acțiunile lor împotriva grupărilor teroriste în Siria’, a indicat președinția rusă într-un comunicat.

La rândul său, Palatul Elysee a informat că președintele Hollande a discutat telefonic cu Vladimir Putin despre ‘coordonarea eforturilor’ în lupta împotriva jihadiștilor.

Președinții Francois Hollande și Vladimir Putin urmează să se întâlnească la 26 noiembrie la Moscova, a precizat președinția franceză. Cu două zile înainte de întâlnirea cu liderul de la Kremlin, președintele francez se va deplasa la Washington pentru a se întâlni cu Barack Obama.

„Un detaşament naval francez condus de un portavion va sosi curând în sectorul vostru. Trebuie să stabiliţi un contact direct cu francezii şi să cooperaţi cu ei ca aliaţi”, a declarat Vladimir Putin, marţi, la o reuniune a statului major al armatei ruse pe tema operaţiunilor militare în Siria.

Portavionul francez va fi deportat în partea orientală a Mării Mediterane mai devreme decât în Golful arabo-persic, pentru a ajunge mai rapid în zonă, a precizat, miercuri, o sursă militară după anunţul făcut de Hollande în privinţa plecării ambarcaţiunii pentru a participa la operaţiunile militare aeriene ale Franţei din Siria împotriva organizaţiei teroriste Stat Islamic (SI), care a revendicat atacurile din Paris de vineri seară.

Portavionul Charles de Gaulle ar urma să plece joi din Franţa şi să ajungă în câteva zile în partea orientală a Mediteranei, în largul Siriei sau al Libanului, unde va staţiona o lună pentru a se alătura operaţiunilor din golful Persic, la jumătatea lunii decembrie.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Dogioiu îl laudă pe șeful Vămilor pus sub control judiciar după ce a fost reținut 24 de ore

    Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a declarat...

    Washington Examiner despre prietenul lui Coldea: Albania este cel mai recent stat narco care amenință lumea

    Creșterea criminalității organizate și a practicilor politice controversate reprezintă...

    China a fost de acord să comande 200 de aeronave de la Boeing

    China a fost de acord să comande 200 de...

    Adrian Năstase: Da’ unde e vila?

    După ședința de guvern de astăzi a guvernului interimar,...

    Șeful CJ Dâmbovița, discuție cu ambasadorul american la BSDA 2026

    Astăzi, am participat la expo-conferința internațională „Black Sea Defense...

    Articole relationate

    Categorii populare