Putin: Sancțiunile antiruse îi lovesc nu doar pe ruşi, ci şi pe americani și europeni

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat că sancțiunile antiruse îi lovesc nu doar pe ruşi, ci şi pe americani și europeni.

„Ca armă, ele (țările occidentale) au ales sancțiunile economice, financiare, comerciale și de altă natură împotriva Rusiei, dar care acum lovesc inclusiv europeni și americani, prin creșterea prețurilor la benzină, energie, alimente, prin pierderea locurilor de muncă legate de piața rusească” – a declarat șeful statului rus, în timpul unei consfătuiri privind măsurile de sprijin socio-economic pentru regiunile Federației Ruse.

Potrivit afirmaţiilor lui Putin, sancțiunile occidentale au dat o lovitură serioasă întregii economii globale, în urma căreia în lume vor apărea probleme cu alimentele. Rusia, spre deosebire de Occident, va respecta drepturile de proprietate în raport cu companiile străine, a subliniat Putin.

Preşedintele rus este convins că după blocarea conturilor Rusiei în Occident, multe țări își vor transforma rezervele în bunuri, ceea ce va crește deficitul. De asemenea, Vladimir Putin a numit sancțiunile occidentale drept o lecție pentru afacerile naționale ale Rusiei, afirmând că „nu există nimic mai sigur decât să investești în propria țară”. Şeful statului rus şi-a exprimat convingerea că politica de izolare a Rusiei este o strategie pe termen lung a Occidentului, iar politica occidentală a sancțiunilor împotriva Rusiei și a cetățenilor săi poartă toate semnele unei agresiuni.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Zelenski acuză că Rusia este „ajutată” în atacurile sale de restricțiile sistemului Starshield

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a susținut astăzi că Rusia...

    Adrian Năstase: Se rescriu zonele de influență. Pe cine se bazează România?

    Este evident că se rescriu zonele de influență. Trăim...

    7 miliardari legați de Nvidia au pierdut o treime din avere din afacerea Amanta. 3 nu mai sunt miliardari

    Șapte miliardari legați de Nvidia și-au pierdut împreună aproximativ...

    Multe din bazinele de înot construite prin CNI s-au închis

    Președinta Federației Române de Natație și Pentatlon Modern (FRNPM),...

    Articole relationate

    Categorii populare