Putin invitat la Sofia: Legătura istorică și spirituală ruso-bulgară

Preşedintele bulgar Rumen Radev l-a invitat pe liderul rus Vladimir Putin să viziteze anul viitor Bulgaria, cu ocazia celebrării a 140 ani de la eliberarea ţării de sub jugul otoman. Invitaţia a fost făcută cu prilejul unei convorbiri telefonice purtate marți.

Cei doi preşedinţi au subliniat adânca legătură istorica şi spirituală între ambele popoare – se arată în comunicatul pentru presă al Preşedinţiei bulgare. Putin i-a mulţumit lui Radev pentru contribuţia sa la dezvoltarea relaţiilor bilaterale. În cadrul convorbirii, care a durat 20 de minute, au fost abordate, la iniţiativa lui Putin, probleme ale relaţiilor bilaterale în energetică. Cei doi au exprimat dorinţa ca aceste relaţii să fie dezvoltate fără politizare, la baza intersului comun. Data vizitei lui Putin la Sofia urmează a fi stabilită pe căi diplomatice. Ea va coincide cu preşedinţia bulgară a Uniunii Europene, în prima jumătate a anului viitor.

Concernul rus Rosatom şi-a anunţat ieri interesul de a participa la proiectul nuclear „Belene”. Bulgaria este interesată să preia prin sistemul său de gazoducte o parte din tranzitul realizat prin gazoductul Turkish Stream în direcţia Europei Centrale, a declarat, în urma cu câteva zile, la Ankara premierul Borisov.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare