Putin în Crimeea, Ucraina protestează

Președintele rus Vladimir Vladimir Putin s-a deplasat sâmbătă în Crimeea, peninsulă ucraineană anexată de Rusia în 2014, o vizită denunțată imediat de către Kiev drept „o încălcare a suveranității” Ucrainei, informează AFP.

În Crimeea, Putin a vizitat faimoasa tabără pentru tineri, Artek, situată pe malul Mării Negre, potrivit unui comunicat al Kremlinului.

„Nu cu mult timp în urmă, Artek trăia timpuri destul de dificile. Dar acum este pe cale să renască și renaște ca tabără internațională de vacanțe”, a declarat Putin, într-un discurs rostit în fața tinerilor aflați în tabără.

După dezmembrarea URSS în 1991, Artek a rămas, la fel ca și Crimeea, în componența Ucrainei independente, primind copii ucraineni, iar în 2009 se afla în pragul falimentului. În 2014, după anexarea Crimeii de către Rusia, tabăra și-a redeschis porțile, după ce a fost renovată.

Creată în 1925 la ideea lui Lenin, Artek a funcționat mai întâi ca un sanatoriu pentru copii bolnavi de tuberculoză, devenind cu timpul un reper al epocii sovietice, primind pionieri, organizația tineretului comunist din care făceau parte copii cu vârste între 10 și 14 ani. Tabăra primea și copii din alte țări, îndeosebi din statele comuniste.

Ministerul de Externe ucrainean a denunțat vizita președintelui rus, care s-a deplasat de mai multe ori în Crimeea după anexarea peninsulei. „Partea ucraineană consideră această vizită (…) o încălcare grosolană a suveranității statului și a integrității teritoriale a Ucrainei”, a scris MAE de la Kiev într-un comunicat citat de agenția rusă TASS, potrivit AFP.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Articole relationate

    Categorii populare