Putin cere sprijinul oligarhilor

Președintele rus Vladimir Putin s-a întâlnit vineri cu principalii oligarhi ai Rusiei, inclusiv cu Oleg Deripaska, Roman Abramovici și Vladimir Evtușenkov (recent eliberat din arest la domiciliu), cărora le-a cerut să contribuie la diversificarea economiei țării lor, care se așteaptă să intre anul viitor în recesiune din cauza sancțiunilor occidentale și a scăderii prețului petrolului, transmite EFE preluată de Agerpres.

Liderul de la Kremlin le-a spus oligarhilor ‘să profite de situație pentru a îndeplini obiectivul pe care economia rusă nu a reușit să-l realizeze în ultimii 15-20 de ani, și anume diversificarea’. El i-a asigurat totodată că societățile lor comerciale se vor putea baza pe sprijinului guvernului de la Moscova în acest demers. De asemenea, Putin le-a promis că în viitor nu va fi adoptată nicio decizie crucială pentru economia națională fără o consultare prealabilă cu mediul de afaceri.

În ce privește propunerea sa de acordare a amnistiei fiscale în cazul celor care-și repatriază capitalurile în Rusia, Putin a precizat că obiectivul inițiativei sale nu este doar de a readuce în țară banii ascunși prin paradisurile fiscale, ci și de a scoate la suprafață capitalurile înregistrate în Rusia pe societăți fictive sau pe numele unor terți. ‘Trebuie să uităm cu toții cui aparțin acești bani, să întoarcem pagina și să mergem mai departe’, astfel și-a sintetizat președintele rus propunerea de amnistie fiscală.

 

 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Fost analist CIA: Războiul din Iran va crea o criză economică fără precedent

    Consecințele economice ale atacului lansat de Statele Unite și...

    Tatăl lui Elon Musk vrea să conducă o colonie de sud-africani în Rusia

    Tatăl lui Elon Musk, Errol, intenționează să organizeze și...

    Bătălia pentru postul de ambasador american in Rusia și cine joacă

    Emisarul prezidențial american Steve Witkoff influențează procesul de selecție...

    Demonstrații uriașe in Irak împotriva intervenției americane in Iran

    Zeci de mii de susținători ai influentului cleric șiit...

    Informația bombă despre pozele cu Nicușor, Ponta și Coldea

    Presupusa întâlnire dintre Nicușor Dan, Victor Ponta și Florian...

    Afacere propusă: Pfizer să dea românilor Viagra de toți banii

    Pfizer să dea românilor Viagra de toți banii! Propunerea...

    Articole relationate

    Categorii populare