Putin: Cecenul ucis la Berlin a omorât 98 de oameni

Președintele rus Vladimir Putin susține că etnicul cecen din Georgia, Zelimhan Hangoșvili, ucis în august la Berlin, în Germania, avea legături cu atacul terorist împotriva metroului din Moscova. Procurorii germani cred că uciderea lui Hangoșvili ar fi putut fi ordonată de autoritățile ruse, transmite Radio Europa Liberă.

Putin l-a descris drept un om „brutal” căutat în Rusia și care ar fi ucis deja „98 de oameni în atacurile sale”. Nu a adus însă nici o dovadă în sprijinul acestor afirmații. Putin a făcut declarația la Paris, pe 9 decembrie și este prima dată când o oficialitate rusă face o legătură între Hangoșvili și o acțiune teroristă.

Vladimir Putin s-a întâlnit la Paris cu cancelara germană Angela Merkel în margienea reuniunii privind estul Ucrainei, în formatul „Normandia”.

Hangoșvili a luptat alături de separatiștii ceceni din Rusia după care s-a refugiat în Georgia de unde a plecat cu familia în Germania. A fost ucis pe 23 august la Berlin iar un cetățean rus a fost ulterior reținut și se află și acum în detenție.

Pe 4 decembrie, Procurorul federal al Germaniei declara că există „dovezi suficiente” care să indice că a fost o crimă ordonată de autoritățile ruse sau cele regionale din Cecenia. Doi diplomați ruși au fost expulzați din Germania în legătură cu acest caz.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Traducerea vizitei șefului CIA la Moscova

    „Trump se grăbește pe toate fronturile: încearcă să rezolve...

    Cea mai mare grădină zoologică din România la 62 de ani: 350.000 de vizitatori pe an

    Grădina Zoologică din Târgu Mureș a anunțat, marți, că...

    Polonezii cumpără agențiile românești de turism

    Polonezii mizează pe turismul românesc şi îşi continuă achi­ziţiile...

    „Suveranistul” Peiu vrea să îl salveze pe Fritz

    Senatorul AUR Petrişor Peiu, nr 2 in partidul lui...

    Bolo anunță lovitura de grație pentru Fritz

    Premierul Ilie Bolojan a declarat la Digi24 că ”trebuie...

    Articole relationate

    Categorii populare