Putin a curățat ”eminența cenușie” de la Kremlin. Revine în prim plan celebrul Kozak, autorul planului de federalizare al Moldovei

Preşedintele rus Vladimir Putin l-a demis marţi din funcţie pe unul dintre consilierii săi cei mai emblematici, Vladislav Surkov, arhitectul ‘verticalei puterii’, despre a cărui plecare presa anunţase de mai multe săptămâni, potrivit France Presse citată de Agerpres.

Demiterea lui Surkov (55 de ani) a fost anunţată printr-un decret prezidenţial publicat pe site-ul Kremlinului. Noile sale funcţii posibile nu au fost făcute publice.

Surkov fusese deja înlocuit la 11 februarie de către şeful adjunct al administraţiei prezidenţiale Dmitri Kozak (61 de ani) în calitatea de negociator-şef al conflictului din estul Ucrainei, pe fondul relansării procesului de pace între Moscova şi Kiev.

Vladislav Surkov este pentru mulţi dintre opozanţii ruşi ‘eminenţa cenuşie’ de la Kremlin pentru că el este cel care din funcţia sa deţinută în administraţia prezidenţială de la Moscova a organizat la începutul anilor 2000 instaurarea unui sistem de putere cu media ţinută sub control, cu o opoziţie docilă în parlament şi reprimarea contestării publice.

El este artizanul conceptului de ‘verticală a puterii’, o autoritate de stat dependentă doar de Vladimir Putin.

Din 2014, Surkov a fost principalul strateg rus în criza ucraineană, marcată de anexarea Crimeii în 2014 şi un conflict sângeros între forţele Kievului şi separatiştii proruşi din estul Ucrainei, soldat deja cu peste 13.000 de morţi, notează AFP.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Decizia de pensionare e în sertar, oricând pot să plec. Şi totuşi, de ce rămân?

    de Adriana Stoicescu, judecător Declaraţie pe proprie răspundere Ieri am intrat...

    Euro scade față de dolarul american și crește inflația

    Euro a coborât la cel mai redus nivel față...

    Un consilier al lui Putin in China alimentează zvonurile despre o întâlnire Trump-Xi-Putin

    Asistentul președintelui rus, Nikolai Patrușev, a sosit astăzi în...

    SUA au presat UE, Canada și Lituania pentru a se retrage dintr-o conferință internațională privind dezinformarea

    Administrația președintelui american Donald Trump a făcut presiuni asupra...

    Musk nervos că indienii l-au blocat

    Fondatorul SpaceX, Elon Musk, a acuzat câțiva oameni de...

    Nereguli financiare importante in cheltuielile UE

    Curtea de Conturi Europeană (ECA) avertizează că nivelul estimat...

    Articole relationate

    Categorii populare