Purtătorul de cuvânt al PNL: Nu a avut loc nicio negociere sau discuţie pe tema rocadei şi reorganizării guvernamentale

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionut Stroe, a declarat marţi că nu a avut loc nicio negociere sau discuţie pe tema rocadei şi reorganizării guvernamentale şi nu s-a luat nicio decizie în şedinţa coaliţiei, el arătând că deciziile referitoare la acest subiect se vor lua de către partide în structurile lor de conducere şi validate ulterior de către coaliţie. Liberalul a mai precizat că PNL urmează să discute în următoarele săptămâni toate detaliile, în interiorul formaţiunii.

”Informaţiile apărute astăzi pe surse privind rotativa sunt false. Zvonuri conjuncturale fără vreo legatură cu realitatea lansate de terţi cu anume interese politice. Nu a avut loc nicio negociere sau discuţie pe tema rocadei şi reorganizării guvernamentale”, a spus purtătorul de cuvânt al PNL.

Ionuţ Stroe a precizat că în şedinţa coaliţiei de marţi, care a avut loc la Palatul Victoria, nu s-a luat nicio decizie. 

”Nu s-a luat niciun fel de decizie astăzi ( marţi,nr). De altfel, deciziile referitore la acest subiect se vor lua de către partide in structurile lor de conducere si validate ulterior de către coaliţie. Deocamdată nu am ajuns în acest punct, e încă devreme pentru asemenea decizii dar în ceea ce priveşte PNL, urmează să discutăm în următoarele săptămâni în interiorul PNL toate detaliile şi, de îndată ce vom lua o decizie, fiţi siguri că o vom anunţa”, a mai spus Stroe. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    După ce a dat 90 miliarde de euro Ucrainei, Leyen spune că mai trebuie dați 70

    Împrumutul de 90 de miliarde de euro acordat Ucrainei...

    Trump își dă afară purtătoarea de cuvânt după câteva zile

    Președintele american Donald Trump a declarat vineri că noua...

    Șeful CJ Mureș anunță o nouă creșă la Miercurea Nirajului

    Am inaugurat o nouă creșă cu 40 de locuri...

    Mehedinți vrea să profite la maximum de viitorul Program Interreg IPA România–Serbia pentru 2028–2034

    La Palatul Culturii „Teodor Costescu” din Drobeta-Turnu Severin, a...

    Merz: Susțin atacurile ucrainene asupra instalațiilor energetice rusești

    Cancelarul german Friedrich Merz a susținut astăzi Ucraina în...

    Vučić: Croația se amestecă brutal în alegerile din Serbia

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat în...

    Articole relationate

    Categorii populare