Purtătorul de cuvânt al PNL după ce Tanczos Barna a afirmat că maghiarii ”vor fi mai aproape de autonomie”: Cu cât vor fi „mai aproape” de tema autonomiei, cu atât vor fi mai departe de viitoarea guvernare

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a reacţionat, duminică, la afirmaţia fostului ministru al Mediului de la UDMR Tanczos Barna, potrivit căreia, după alegeri, maghiarii din România ”vor fi mai aproape de autonomie”. ”Cu cât vor fi «mai aproape» de tema autonomiei, cu atât vor fi mai departe de viitoarea guvernare”, afirmă Stroe, care a cerut politicianului UDMR să respecte Constituţia.

”Înţeleg că fostul ministru al Mediului spune că e tot mai aproape de tema autonomiei. Las la o parte faptul că această temă, de mai bine de 30 de ani, nu a adus nimic bun în dezvoltarea relaţiilor interetnice din România, ba chiar a fost singura care a generat tensiuni. Nu mai iau în calcul nici faptul că ea a fost o temă pe baza căreia unii s-au permanentizat în funcţii parlamentare. Dar, pe fond, ea este pur şi simplu veşnica temă electorală a UDMR”, a transmis, duminică, purtătorul de cuvânt al PNL.

”E alegerea dumnealor, dar eu pot să îl asigur de un lucru cert pe domnul  Barna. Din punctul de vedere al PNL, cu cât vor fi «mai aproape» de tema autonomiei, cu atât vor fi mai departe de viitoarea guvernare despre care a vorbit la Tuşnad. Respectăm etnia maghiară din ţara noastră, aşa cum respectăm toate etniile care trăiesc pe teritoriul României şi aşteptăm ca şi domnul Tanczos Barna să respecte Constituţia României şi românii, în egală măsură”, a mai transmis Stroe.

Senatorul UDMR Tanczos Barna, fost ministru al Mediului din partea UDMR, a declarat la Băile Tuşnad că scopul formaţiunii pe care o reprezintă este de a participa din nou la guvernare, după alegerile din acest an, iar maghiarii din România vor fi mai aproape de autonomie.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Wall Street Journal: Trump vrea să facă cu Putin și Xi „Ialta 2”

    Președintele american Donald Trump dorește să organizeze un summit...

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Letonia a devenit unul dintre primii cinci importatori de cereale rusești

    Letonia, stat membru al Uniunii Europene și al NATO,...

    Articole relationate

    Categorii populare