Purtătorul de cuvânt al PNL: Colegii din PSD au uitat de pensionarii militari și acum inventează scuze și acuze

Colegii din PSD au uitat de pensionarii militari și acum inventează scuze și acuze. De fapt nu s-au gândit la ei niciodată. Și-au dat seama prea târziu și doar pentru că e campanie electorală.Scutirea de impozitare a pensiilor militare la plafonul de 3000 de lei, la fel ca toate celelalte, este o idee ce aparține 100% PNL. Este o corecție, de fapt o reparație, pentru sute de mii de beneficiari – pentru că PSD a uitat de acești pensionari, afirmă purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe.

PSD nu poate să arate nici măcar o ciornă pe un șervețel unde ei au propus așa ceva. Nu există nici un amendament propus de PSD săptămâna trecută în Comisii și se poate vedea în documentele oficiale (vezi Raportul oficial în comentarii). Propunerea PSD nu a existat. Pentru că, dacă ar fi existat, PNL ar fi votat-o imediat, așa cum a susținut de la bun început neimpozitarea tuturor pensiilor sub 3000 de lei. PSD preferă sloganuri de campanie, în loc de acțiuni și de susținerea unor măsuri de bun augur – chiar dacă nu le aparțin, chiar dacă cei din PSD au greșit sau poate aveau ordin politic să uite de ce acele pensii. Nu poți să dezinformezi, doar pentru că e campanie electorală, mai spune Stroe

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Articole relationate

    Categorii populare