Purtătorul de cuvânt al BOR: Arhiepiscopul Pimen are o pneumonie medie-severă, o simptomatologie clară de contaminare cu COVID-19, iar vârsta sa îl vulnerabilizează

Purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, a precizat marţi că arhiepiscopul Pimen al Sucevei şi Rădăuţilor are o pneumonie medie-severă, o simptomatologie clară de contaminare cu COVID-19, iar vârsta sa îl vulnerabilizează, transmite Agerpres.

Totodată, acesta a arătat că DSP Suceava va efectua ancheta epidemiologică la Mănăstirea ‘Sfântul Ioan’, unde îşi are sediul Arhiepiscopia.

„Dincolo de ceea ce ştim deja cu toţii, toate informaţiile despre starea de sănătate a IPS Pimen pot fi oferite exclusiv de medicii care îl îngrijesc la Spitalul ‘Matei Balş’ şi cărora le mulţumim. Ştim în acest moment că are o pneumonie medie-severă, că are o simptomatologie clară de contaminare cu COVID şi că vârsta sa îl vulnerabilizează. Astăzi (n.r. – marţi), DSP Suceava va efectua ancheta epidemiologică la Mănăstirea ‘Sfântul Ioan’ din oraşul Suceava, unde îşi are sediul Arhiepiscopia. Până în acest moment toţi cei de acolo sunt bine, inclusiv cei ce au slujit la Înviere alături de arhiepiscop. Informaţiile despre evoluţia situaţiei le vom afla toţi exclusiv de la medici/ Grupul pentru Situaţii de Urgenţă”, a declarat pentru AGERPRES Vasile Bănescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    România a importat pentru prima dată in istorie diesel din Albania și Tunisia

    Situația tensionată de pe piața carburanților, în special a...

    Americanii vor nichelul cubanez

    Statele Unite au anunțat joi noi sancțiuni împotriva Cubei,...

    Motorina a ajuns in Germania la 2,45 euro

    Prețurile combustibililor în Germania au crescut din nou față...

    Ucraina și-a făcut bugetul pe 2027 bazându-se de 46 miliarde de euro din străinătate

    Guvernul ucrainean a adoptat bugetul pentru anul 2027, ce...

    Trump spune că baza militară americană din Polonia e aproape

    Președintele american Donald Trump a salutat joi 'progrese majore'...

    Fritz recunoaște că PSD decide soarta lui Siegfried

    Președintele USR, Dominic Fritz, apreciază că premierul desemnat, Siegfried...

    Articole relationate

    Categorii populare