PSD VREA PEDEPSE CU INCHISOAREA PENTRU CONSUMUL DE ETNOBOTANICE

Problema comercializării, deținerii și consumului de etnobotanice continuă să facă valuri în România, după tentative eșuate de reglementare datînd de cel puțin un deceniu. Mai noi, PSD propune, prin deputatul Dan Șlincu, însăprirea legislației astfel încât consumul şi deţinerea pentru consum a etnobotanicelor să fie, de asemenea, incriminate şi pedepsite cu închisoarea, la fel ca în cazul restului stupefiantelor, transmite Inpolitics.

”Am primit mai multe statistici care ar trebui să ne îngrijoreze pe toţi şi să ne oblige să acţionăm cât mai repede pentru a reduce la minimum, dacă nu putem opri cu totul, consumul şi traficul de droguri şi etnobotanice, în special în rândul tinerilor” afirmă deputatul într-o declarație parlamentară.

”Astfel, trebuie să ştiţi că 14% dintre elevi şi studenţi au declarat, în 2019, că au consumat droguri cel puţin o dată în viaţă, 10% au consumat droguri cel puţin o dată în ultimul an, iar 7% dintre elevi şi studenţi au susţinut că au consumat droguri cel puţin o dată în ultima lună. În ceea ce priveşte noile substanţe psihoactive, acestea sunt pe primul loc în consumul de droguri, atât în judeţul Botoşani, pe care îl reprezint în Parlamentul României, cât şi la nivelul întregii ţări.
Având în vedere consumul în creştere de etnobotanice în rândul copiilor şi adolescenţilor, consider că este utilă modificarea Legii nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, astfel încât consumul şi deţinerea pentru consum să fie, de asemenea, incriminate şi pedepsite cu închisoarea, la fel cum se întâmplă în cazul Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri” mai spune Șilincu.
Acesta cere ajutorul colegilor parlamentari ”pentru elaborarea unei iniţiative legislative prin care să actualizăm lista cu toate substanţele psihoactive care au apărut în ultimii ani, pentru a le interzice de la comercializare şi consum, să incriminăm deţinerea şi consumul de etnobotanice şi să creştem pedepsele pentru vânzarea sau distribuţia acestora în rândul minorilor”. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Liderii UE vor să îl calmeze pe Zelenski in relația cu Trump

    Liderii UE intenționează să poarte discuții private cu președintele...

    Zampolli vrea un meci de fotbal intre SUA și Rusia

    Reprezentantul special al SUA pentru parteneriate globale, ambasadorul Paolo...

    Ucraina a rămas fără rachete Patriot

    Forțele militare ucrainene și-au epuizat întreaga rezervă de rachete...

    2 lideri ai PNL s-au amenințat cu bătaia

    Ce face disperarea pentru putere! La PNL se lasă...

    Reducerea finanțării europene pentru agricultura românească cu 6,5 miliarde euro: EFECTE

    România riscă o reducere a finanțării pentru agricultură de...

    Armistițiul energetic dorit de Trump a căzut

    Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor rusești, a declarat...

    Trump o execută pe ambasadoarea din Grecia

    Casa Albă a anunțat marți că i-a cerut demisia...

    Articole relationate

    Categorii populare