PSD vrea menținerea celor două măsuri de plafonare: la adaosul comercial și la energie și gaze

PSD vrea menținerea celor două măsuri de plafonare: la adaosul comercial și la energie și gaze. Un prim pas s-a făcut deja. Legea care prelungește măsura plafonării adaosului comercial la produsele de bază până la finalul anului a fost adoptată de Parlament la propunerea parlamentarilor PSD.

”Decizia PSD vine în urma numărului mare de solicitări din partea cetățenilor pentru menținerea limitării adaosului comercial la alimentele de bază – aceasta fiind cea mai bună dovadă a eficienței măsurii promovate de PSD”, se arată într-un comunicat al PSD.

În ciuda speculațiilor că o astfel de măsură ar putea să aibă efect invers, datele INS arată o scădere a ratei inflației în luna februarie, ajungând la 7,23%, iar Banca Națională a României a revizuit la scădere prognoza de inflație pentru finalul anului la 5% în contextul unor evoluții mai favorabile în 2024, în special pe zona alimentară.

”Chiar dacă în urma limitării adaosului comercial s-au manifestat în continuare unele variații sezoniere ale prețurilor la alimentele (întrucât nu s-a plafonat prețul final, ci doar marja adăugată de comercianți la prețurile producătorilor stabilite în condiții concurențiale), este evident că măsura a oprit specula din piață și a stabilizat prețurile la produsele alimentare, contribuind totodată la temperarea inflației generale”, se mai arată în comunicatul PSD.

În paralel, premierul și președintele PSD a avut consultări cu producătorii de alimente și retailerii.

„Mi-am dorit să am această discuţie, pentru a vedea ce poate face statul român pentru producătorii autohtoni, dintre care mulţi au şi propriul flux de desfacere, având în vedere anumite probleme pe care ni le semnalează. Vrem să le oferim produselor româneşti şanse egale pe piaţă cu produsele de import şi chiar să încurajăm comercializarea lor şi în alte ţări”, a declarat Marcel Ciolacu după întâlnirea cu producătorii de alimente și retailerii.

Prețuri plafonate vor fi în continuare și la energie electrică și gaze. Prelungirea măsurii până în primăvara anului 2025 este prevăzută într-o ordonanță de urgență a Guvernului și urmează să fie adoptată.

”Vom continua mecanismul de plafonare a preţurilor la energie şi gaze cel puţin până în primăvara lui 2025!”, a spus premierul Marcel Ciolacu la începutul lunii martie.

Hot this week

Topics

Mai mult

    De ce a vrut Trump acordul Diesel cu Putin

    Președintele SUA, Donald Trump, a ajuns la un acord...

    Culisele înțelegerii ruso-americane. Ce au oferit americanii

    Statele Unite ale Americii au oferit Rusiei trei stimulente...

    Zelenski susține că nu știe despre anunțul lui Trump privind un armistițiu energetic cu Rusia

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat astăzi că nu...

    Trump anunță un armistițiu energetic intre Ucraina și Rusia

    Un armistițiu energetic este stabilit între Rusia și Ucraina;...

    Articole relationate

    Categorii populare